Sport

Primul Seminar International de Aikido Aikikai pentru Copii si Tineri organizat in Europa de Est

Fundatia Romana de Aikido Aikikai a organizat in Romania primul seminar international de Aikido Aikikai dedicat copiilor si tinerilor, din Europa de est.

Stagiul a fost condus de maestrul Eiji Katsurada, 6 dan Hombu dojo shihan, la Cluj-Napoca. Evenimentul s-a desfasurat in perioada 20-22 iulie 2018 – vineri, sambata si duminica, dar a avut si activitati adiacente antrenamentelor.

„L-am vazut pe shihan Eiji Katsurada lucrand cu copiii in timpul antrenamentelor si se vede cat de dedicat e. Mereu leaga miscarile din jocuri cu miscari pe care le folosim in tehnici, astfel copiilor le este mai usor sa invete pe masura ce cresc sau studiaza.” spune sensei Dorin Marchis 6 dan, presedintele Fundatiei Romane de Aikido Aikikai, organizatorul seminarului.


Shihan Eiji Katsurada practica Aikido de aproape 30 de ani si este coordonatorul departamentului de tineret de la Hombu Dojo Tokio, sediul central al Fundatiei Aikikai.

“Unii spun ca e greu sa lucrezi cu copii. Dar daca ai rabdare si iti place entuziasmul lor, devine usor. Aikido inseamna mai mult decat tehnici de arta martiala. Inseamna eticheta, respect, comunicare, prietenie. Cultivand aceste valori, totul devine mai frumos in jurul nostru.” spune shihan Eiji Katsurada 6 dan, profesorul invitat al seminarului.


La Cluj-Napoca s-au reunit grupuri de copii din Olanda, Elvetia, Luxemburg, Suedia, Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Serbia, dar si din orase din Romania: Constanta, Bucuresti, Iasi, Timisoara, Arad, Baia Mare, Reghin, Targu Mures, Craiova, Resita, Galati, Navodari, Deva si Cluj-Napoca. Au fost 250 de participanti la seminar, dintre care 215 au fost copii si tineri, iar 35 au fost instructori.

Ultimele Stiri
abonare newsletter