Sport

Handbalistele de la Universitatea Cluj au pierdut şi al doilea meci din Liga Florilor. Gandulfo, marele câştig al echipei

Universitatea Cluj a pierdut cu 23-21 în faţa celor de la Minaur Baia Mare în etapa a 2-a din Liga Florilor.

Formaţia pregătită de Alin Bondar a reuşit să ţină pasul cu Minaur Baia Mare doar în primele 20 de minute ale jocului, atunci când trupa maramureşeancă a trecut la conducerea jocului şi nu a mai cedat şefia până la final. Minaur a condus cu 10-7 la pauza jocului, dar Universitatea a avut un start de repriză secundă excelent şi au reuşit un parţial de 5-2 datorită unei evoluţii încântătoare a Macarenei Gandulfo, noul transfer al echipei.

Echipa din Baia Mare avea însă să se desprindă din nou pe tabela de marcaj,  21-17, dar cu toatea Universitatea a fost la un pas să smulgă un punct în ultimele minute ale jocului. Clujencele s-au apropiat în minutul 58 la 22-21, dar două şanse irosite de Mihaela Ani Senocico au făcut ca Minaur Baia Mare să plece cu toate cele trei puncte de la Cluj după succesul 23-21.


Brazilianca Macarena Gandulfo a fost cea mai bună marcatoare în tabăra Universităţii Cluj cu 7 goluri, fiind urmată de Florina Chintoana 4 goluri, Mihaela Ani Senocico 3 goluri,  Diana Lazăr 3, Patricia Moraru 1, Alexandra Dindiligan 1, Cristina Boian 1,  Andrada Preda 1

Runda următoare Universitatea Cluj va evolua în deplasare, pe terenul celor de la AHCM Slobozia. Cele două formaţii se vor înfrunta miercuri, de la ora 19:00.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter