Sport

CFR Cluj primește vizita lui FC Botoșani! Jucătorii cu 2 teste negative pot evolua în această seară

CFR Cluj se duelează astăzi, de la ora 21:30, cu FC Botoșani în cadrul etapei cu numărul 9 din play-off-ul Ligii 1.

CFR Cluj primește vizita lui FC Botoșani! Jucătorii cu 2 teste negative pot evolua în această seară CFR Cluj primește vizita lui FC Botoșani! Jucătorii cu 2 teste negative pot evolua în această seară

 

 


Trupa pregătită de Dan Petrescu vine după o săptămână extrem de agitată în care asupra clubului au planat incertitudinea și teama asupa sănătății.

 


CFR Cluj a ținut în secret numărul de cazuri de coronavirus apărute în cadrul echipei, iar tot ceea ce s-a scris și s-a vorbit au fost doar informații aflate de presă. Un lucru este clar, meciul cu FC Botoșani se va juca astăzi, însă nimeni nu știe care sunt jucătorii și staff-ul care va putea lua parte la joc.

Mai multe surse au anunțat că întreg lotul și staff-ul lui CFR Cluj este apt de joc, în timp ce altele spun că Dan Petrescu și mai mulți jucători sunt încă infectați și nu pot participa la meciul cu FC Botoșani.


DSP Cluj nu se bagă în problemele fotbalului

Mihai Moisescu, directorul executiv adjunct de sănătate publică de la DSP Cluj, a vorbit despre situația din cadrul clubului CFR Cluj, însă nu a părut foarte intersat de faptul că echipa ardeleană mai are trei meciuri de jucat până la data de 3 august.

„Nu pot vorbi eu de ce ies unele rezultate într-un anumit mod, asta ține de laboratoare.Eu pot doar să interpretez ceea ce primesc. Pot să vă spun că după ce o să am toate datele voi încerca să închid ancheta epidemiologică. Vă spun sincer că pe mine nu mă interesează meciurile lor. Îmi pare rău, înțeleg că au fost campioni anul trecut, dar eu sunt pus aici să am grijă de sănătatea oamenilor. Pe mine mă interesează să nu mai genereze infecție sau să răspândească virusul. A fost un test pozitiv și două teste negative. Aștept să le văd și pe ultimele. Asta ar însemna că persoanele respective nu mai transmit infecția”, a spus Moisescu duminică seară.


Jucătorii cu două teste negative vor putea juca cu Botoșani

Contactat de Monitorul de Cluj, Mircea Abdrudean, prefectul județului Cluj, a declarat că doar CFR Cluj poate decide dacă jucătorii cu teste pozitive și cei neinfectați vor intra pe teren în meciul cu FC Botoșani.

„DSP nu eliberează avize pentru meciuri de fotbal, o sa le trimită un răspuns în acest sens și celor de la club. Vor putea juca cei care au fost infirmați prin teste negative și care nu au fost contacti apropiați conform anchetei epidemiologice. Decizia de a juca pentru aceștia și răspunderea pentru ei o are clubul de fotbal”, a transmis Abrudean.


CITEȘTE ȘI:

DSP Cluj a reacționat după vindecarea miraculoasă a celor de la CFR Cluj:„Nu mă interesează meciurile lor”

 

Lotul lui CFR Cluj s-a vindecat de COVID-19! Toți jucătorii și staff-ul, testați NEGATIV la Cluj

 

 

 

abonare newsletter