Sport

„U” Cluj, a doua înfrângere consecutivă! Scaunul lui Falub se clatină serios

Universitatea Cluj a pierdut cu 2-1 în fața celor de la Gloria Buzău, într-un meci în care ardelenii au condus jumătate din meci.

 

 


Trupa lui Adrian Falub a avut o deplasare dificilă la Buzău în etapa a 3-a din Liga a 2-a și a suferit a doua înfrângere consecutivă.

 


„U” Cluj a început bine meciul de la Buzău  și a dominat din primele minute ale jocului la capitolul posesie. Ardelenii aveau să deschidă scorul în minutul 15 al partidei după o fază în care Dorin Goga a reușit o pasă sclipitoare și l-a lăsat singur cu portarul pe Idan Golan, fotbalist care și-a trecut astfel în palmares primul gol în tricoul „Șepcilor Roșii”.

Buzoienii au încercat să construiasă după golul marcat de „U”, însă nu au reușit mare lucru la poarta lui Mutiu. Universitatea putea să marcheze pentru 2-0 în minutul 40, dar șutul lui Dorin Goga a trecut puțin pe lângă poarta lui Stoian.


Gloria Buzău a început mult mai bine repriza secundă și putea să egaleze la o fază în care Pârvulescu a centrat din partea dreaptă la bara a doua, dar lovitura de cap a lui Huiban a trecut alături. Ilie Stan avea să mute decisiv în minutul 66, atunci când l-a trimis în teren pe Iuruc. Pârvulescu avea să centrează din dreapta, Iurcu deviază cu exteriorul piciorului stâng, din careul mic, și marchează pentru 1-1 în poarta lui Muțiu.

Formația gazdă avea să dea lovitura în miunutul 86 al jocului după o nouă centrare excelentă din flancul drept. Inacio Miguel a respins defectuos, iar Iurcu l-a învins pe Vlad Muțiu cu un șut din apropierea liniei porții.


Universitatea Cluj a pierdut la Buzău pentru a doua oară consecutivă în acest sezon, iar scaunul lui Adrian Falub se clatină serios după doar trei etape. Antrenorul a fost contestat dur de galerie după înfrângerea cu Poli Timișoara, iar înfrângerea de la Buzău poate fi capitală.

Universitatea Cluj are după primele trei etape doar trei puncte și ocupă locul 14 în clasamentul din Liga a 2-a. Ardelenii vor juca etapa viitoare pe teren propriu cu Slobozia, însă rămâne de văzut dacă la acest joc echipa va mai fi condusă de Adrian Falub de pe banca tehnică.


La fel ca în sezonul precedent, Universitatea Cluj are un lot net superior multor echipe din Liga a 2-a, dar fotbalul practicat de jucătorii lui Falub este de multe ori mai aproape de Liga a 3-a decât de Liga 1.

Au evoluat echipele:

SCM Gloria Buzău: Stoian – Ghinga, Toma, Ioniță, Balgiu – Tucaliuc, Huiban – Ignat, Roșă, Roșu – Savin

Rezerve: Horeboiu, Perju, Pârvulescu, Stăiculescu, Pațurcă, Ciobanu, Piftor, Stoica, Iurcu

Antrenor: Ilie Stan

Universitatea Cluj: Muțiu – Miguel, Luchin, Mureșan, Neciu – Filip, Negrean, Barbu – Mânărean, Goga, Golan

Rezerve: Vâtcă, Rus, Ilieș, Novac, Roskopf, Ștefănescu, Telcean, Taub, Pop

Ultimele Stiri
abonare newsletter