Sport
VIDEO. Dan Petrescu a primit titlul de „Clujean de Onoare” pentru activitatea la CFR Cluj
Consiliul Județean Cluj i-a oferit titlul de „Clujean de Onoare” antrenorului Dan Petrescu, cel care în ultimii ani a reușit performanțe deosebite la CFR Cluj.
Formația din Gruia a câștigat trei titluri consecutive cu Dan Petrescu pe banca tehnică și a participat în competițiile europene. CFR Cluj a fost la un pas să ajungă în grupele Champions League în stagiunea 2019/2020. „Feroviarii” au izbutit în schimb să se califice în fazele eliminatorii din Europa League în urma unor rezultate excelente în fața unor echipe precum Rennes, Lazio sau Celtic.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean, i-a oferit titlul de „Clujean de Onoare” în cadrul unei ceremonii restrânse care a fost amânată luni bune din cauza pandemiei de COVID-19.
„E un moment special în viața mea, rar mi s-a întâmplat să fiu așa emoționant. Nu mi-am pregătit un discurs, dar ar fi trebuit. Sunt mult mai emoționat aici, decât la meciuri. Am fost apreciat peste tot ca antrenor și jucător, dar nu m-am simțit niciodată atât de emoționat și onorat. În afara de performanțele obținute pe teren, poate succesele cele mai mari au venit în afara terenului. Am cunoscut niște oameni fantastici care au stat lângă mine și la bine, dar și la rău aici la Cluj. Neluțu Sabău, Cristi Panin sau domnul Rus m-au ajutat foarte mult la Cluj. Nu în ultimul rând domnul Emil Boc, cel care m-a ajutat când eram în spital. Până acum știam că am o casă la București, dar acum am o altă casă la Cluj. Mă simt și clujean după 3 ani aici. Nu e ușor să stai 3 ani în România ca antrenor la o echipă. E posibil să mă întorc la Cluj, poate ca și cetățean sau antrenor. În viață totul este posibil. Clujul a fost și este casa mea de acum. Mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit această diplomă care va avea un loc special în camera mea de trofee. Mulțumesc tuturor din cadrul echipei CFR Cluj, fără ei nu aș fi putut să ajung astăzi aici.”, a declarat Dan Petrescu.
Alin Tișe, în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj, i-a transmis un mesaj lui Dan Petrescu în cadrul ceremoniei.
„Dan Petrescu, prin rezultatele obținute, a reușit să promoveze Clujul și sportul clujean. Capitala Transilvaniei i-a devenit a doua casă în ultimii ani. Dan Petrescu a primit titlul de cetățean de onoare al județului Cluj printr-o Hotărâre din decembrie din 2019. Domnia Sa a reușit să aducă prestigiu Clujului în toate competițiile în care a participat. Nu am cum să trec pe lângă cele trei titluri consecutive obținute în 2018, 2019, 2020 în România. Apreciem și cele două calificări în grupele Europa League. Astfel, printr-o Hotârăre a CJ Cluj i-am acordat titlul de „Clujean de Onoare” pentru tot ceea ce a făcut pentru Cluj și România.”, a declarat Alin Tișe la ceremonia de înmânare a diplomei.