Ştiri din Transilvania

Bărbat din Dej, omorât în bătaie de un agent BGS în gara din Bistriţa

Poliţiştii din Bistriţa anchetează moartea suspectă a unui bărbat de 51 de ani din Dej, găsit decedat în baia apartamentului din Bistriţa unde locuia în chirie. Se pare că bărbatul, fost karatist de performanţă, ar fi fost implicat joi seara într-un conflict în timp ce consuma alcool într-un bar din gara din Bistriţa.

Pentru aplanarea conflictului, angajaţii barului au chemat un agent de pază de la BGS, care i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri, informează dejeanul.ro.

După bătaia primită, dejeanul ar fi mers la apartamentul unde locuia în chirie, dar a doua zi dimineaţa a fost găsit decedat de către colegul cu care împărţea locuinţa.


Poliţiştii au deschis o anchetă, iar trupul bărbatului a fost transportat la IML pentru efectuarea necropsiei. Medicii legişti au stabilit că decesul a survenit în urma unei hemoragii interne puternice. Între timp, oamenii legii au reuşit să-l identifice pe agentul de pază care l-ar fi bătut pe bărbat, fiind vorba de un tânăr de 23 de ani din Lechinţa.

Acesta a primit din partea judecătorilor mandat de arest la domiciliu, urmând ca cercetările în acest caz să continue.

Etichete: bistrita moarte
abonare newsletter