Ştiri din Transilvania
Petrecere cu peste 20 de invitați, în plină pandemie COVID19. Polițiștii au împărțit amenzi de 24.000 lei
Polițiștii au spart o petrecere cu zeci de persoane invitate, organizată cu ocazia unei zile de naștere, deși evenimentele de acest fel au fost interzise în România.
Petrecere cu peste 20 de invitați, în plină pandemie COVID19. Polițiștii au împărțit amenzi de 24.000 lei
Polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați sâmbătă seara cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale din Sighetu Marmației se desfășoară un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la prevenirea COVID-19.
Echipajul de intervenție a constatat faptul că este vorba despre aniversarea unei zile de naștere, care s-a desfășurat cu participarea a aproximativ 20 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), precizează Poliția Maramureș.
Amenzi usturătoare pentru petrecăreți, dar și pentru organizatori
Administratorul societății comerciale și persoanele prezente în interiorul locației în cauză, au fost legitimate și sancționate contravențional conform Legii 55/2020, precum și Legii 61/1991.
Au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenţionale în valoare totală de peste 24.000 de lei.
CITEȘTE ȘI
Petrecere ilegală în pandemie la un local din centrul Clujului. Poliția a „spart” petrecerea și a împărțit amenzi.