Ştiri din Transilvania
Autostrada între Cluj-Napoca și Oradea: când vor începe lucrările, unde sunt mari blocaje?
Autostrada A3 Transilvania, între Cluj-Napoca și Oradea. Unde sunt blocaje, când încep lucrările?
Specialiștii de la Asociația Pro Infrastructură (API) au efectuat o „radiografie” la zi a Autostrăzii A3 Transilvania, între Cluj-Napoca și Oradea.
Conform organizației neguvernamentale, segmentul nu aduce „deblocări semnificative” față de ultima intervenție pe subiect, din luna septembrie.
Între Nădășelu și Zimbor, constructorul așteaptă ordinul de începere
Tronsonul Nădășelu – Mihăiești – Zimbor (30 km) a fost contractat cu compania românească UMB Spedition, în septembrie, pentru circa 1,4 miliarde de lei, nefiind încă emis ordinul de începere.
Conform API, licitația pentru realizarea exproprierilor și pentru scoaterea suprafețelor împădurite din circuitul forestier, în județul Sălaj, nu este finalizată, existând șanse minime pentru a parcurge toate etapele în timp util.
Astfel, este o probabilitate redusă ca la startul sezonului 2021 în construcții, UMB să primească posesia terenului și să se apuce de treabă.
Între Zimbor și Poarta Sălajului, ordinul de începere a fost suspendat
Pe următorul sector, Zimbor – Poarta Sălajului (12,2 km), contractat tot cu UMB, în iunie, pentru 680 de milioane de lei, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis ordinul de începere, însă l-a suspendat cu 120 de zile.
Specialiștii spun că este vorba, cel mai probabil, de aceleași exproprieri întârziate. Din nefericire, și aici este greu de crezut că lucrările vor începe în primăvară. Reprezentanții API sunt sceptici cu privire la „minciunile” Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, care a indicat că lucrările ar putea începe încă din acest an.
Despre tronsonul Poarta Sălajului – Meseș – Zalău – Nușfalău (41 km) puteți citi mai multe detalii AICI.
„Fantoma” americanilor de la Bechtel bântuie tronsonul Chiribiș – Biharia
Următorul sector, Nușfalău – Suplacu de Barcău (13,5 km), a fost adjudecat de turcii de la Nurol Insaat, în septembrie, pentru 384 de milioane de lei, însă și aici lipsa exproprierilor blochează emiterea ordinului de începere.
Între Suplacu de Barcău – Chiribiș (cu vestitul viaduct de la Suplacu de Barcău de 1,8 km – „muzeu în aer liber”), tronsonul de 26 km este „în aer”, după anularea licitației din ianuarie. Aceasta nu a fost încă relansată, iar între Chiribiș – Biharia (28,5 km), contractul este în etapa de proiectare, fiind identificate o serie de lucrări vechi executate de americanii de la Bechtel și care vor trebui refăcute.
„Din păcate, declarațiile politicianiste ce deformează realitatea nu rezolvă problema exproprierilor, a licitațiilor nelansate și a proiectelor blocate”, este concluzia succintă, dar amară a specialiștilor de la Asociația Pro Infrastructură.
CITEȘTE ȘI:
Constructorii Autostrăzii Transilvania PLEACĂ de pe șantierul dintre Câmpia Turzii și Chețani