Ştiri din Transilvania

Călătorie spectaculoasă în lumea LEGO. Asociația Brickenburg, EXPOZIȚIE INEDITĂ în acest weekend. FOTO

O nouă expoziție spectaculoasă LEGO va avea loc în acest weekend la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în organizarea deja cunoscutei asociații Brickenburg.

 

 


Asociația Brickenburg organizează o „Expoziție de Iarnă Brickenburg” în acest weekend (22-24 ianuarie 2021) la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

 


„Anul 2020 ne-a atras atenția într-o maniera inconfundabilă asupra importanței cercetării științifice, a învățământului coerent, a solidarității între oameni, a frumuseții și importanței călătoriilor, asupra echilibrului necesar atât în societate, cât și în natură.
Expoziția de Iarnă Brickenburg, eveniment tradițional al practicanților hobby-ului LEGO, găzduită ca de obicei de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, dorește ca în cadrul ediției din 2021 să aducă în atenția vizitatorilor aceste aspecte, prin tematica lucrărilor care vor fi expuse”, au transmis reprezentanții muzeului.


Expoziția va fi sub forma unui LEGO, iar unele lucrări au fost expuse în anii trecuți la expoziții internaționale și au fost remarcate de presa internațională.

„Făcând apel la imaginație, vizitatorii de toate vârstele vor putea călători în lumea recifelor de corali, vor putea deveni arheologi submarini, se vor putea aventura în expediții interplanetare, ori vor avea prilejul de a se vedea ca ingineri, medici, profesori, reporteri, brutari, agricultori etc, o sumedenie de profesii și meserii fundamentale pentru o viață cotidiană normală, fiind redate în elemente LEGO de membrii Asociației Brickenburg. Unele lucrări au fost expuse anterior la expoziții internaționale, fiind remarcate de presa în domeniu, iar altele sunt aduse în atenția publicului în premieră absolută”, au spus organizatorii.


Vizitarea expoziției se face în condițiile speciale stabilite pentru perioada stării de alertă.

Asociația Brickenburg, cu sediul în Cluj-Napoca, este una din cele mai importante organizații de fani ai sistemului LEGO, fiind oficial recunoscută la nivel mondial prin creațiile de înaltă clasă realizate de membrii săi, prezentate în țară și în străinătate, precum și prin evenimentele pe care le pune în practică.


Programul expoziției de iarnă a Asociației Brickenburg

Locație: Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Clădirea Reduta, str. Memorandumului nr. 21
Perioada: 22 – 24 ianuarie 2021
Orar: vineri 22 ianuarie, sâmbătă 23 ianuarie –  orele 10.00. – 18.00., duminică 24 ianuarie –  orele 10.00 – 17.00.

CITEȘTE ȘI:

România, în topul New York Times al destinațiilor de vacanță în vreme de pandemie. „Un mod de viaţă dispărut”

Ultimele Stiri
abonare newsletter