Ştiri din Transilvania

Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște la Cluj? Se anunță temperaturi de vară

Vremea la Cluj de 1 Mai și de Paște va fi caldă, cu temperaturi de vară care ajung până la 24 de grade Celsius. Sunt așteptate și ploi, însă în cantități mici.

 

 


Vremea la Cluj, sâmbătă, 1 mai, va fi caldă, cu o temperatură maximă anunțată de 23 de grade Celsius. Sunt așteptate și ploi, probabilitatea de precipitații fiind de 63%. Ziua de sâmbătă ar putea aduce inclusiv furtuni cu descărcări electrice, însă șansele sunt relativ mici. Chiar și așa, s-ar putea să plouă timp de cel mult două ore pe tot parcursul zilei. Norii vor acoperi cerul în proporție de 67%, iar vântul va sufla blând, aducând în termometre temperaturi de vară la orele amiezii, care vor depăși 20 de grade Celsius, conform AccuWeather.

 

Vremea 1 Mai 2021 la Cluj. Temperaturi de vară

Dimineața, maxima va fi de 20 de grade, iar vântul va sufla cu 17 km/h.


În noaptea de Înviere, minima va fi de 14 grade Celsius, iar șansele de ploaie anunțate sunt de 60%, însă vântul va sulfa blând, cu 11 km/h. Probabilitatea de furtuni cu descărcări electrice pentru noaptea de sâmbătă este de 14%.

Vremea de Paște la Cluj

Ziua de Paște aduce la Cluj vreme și mai caldă decât în ziua precedentă, maxima anunțată fiind de 24 grade Celsius. Sunt așteptați nori, care vor acoperi cerul în proporție de aproape 50%, însă și razele de soare își vor face simțită prezența. Șansele de precipitații sunt de 40%, însă va ploua cel mult o oră pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla cu 19 km/h.


Și în dimineața de duminică, 2 mai, vremea va fi caldă, cu o maximă de 22 grade Celsius, cerul fiind predominant însorit. Noaptea, minima așteptată este de 10 grade, iar șansele de ploaie se diminuează considerabil, vântul suflând cu 13 km/h.

Ultimele Stiri
abonare newsletter