Anchetatorii au confiscat şapte milioane de dolari de la Bogdan Peşchir, cel care a finanţat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, după percheziţiile care au durat toată noaptea la locuinţele acestuia din Braşov.
Deși a declarat zero cheltuieli în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, Călin Georgescu ar fi investit 1 milion de euro. Potrivit procurorilor, fondurile ar putea proveni din săvârșirea unor infracțiuni.
Finanțarea campaniei pentru alegerile parlamentare a presupus cheltuieli de 210 milioane de lei din partea competitorilor electorali. Aproape 40% din bani au mers pe promovarea online.
Călin Georgescu, candidatul suveranist ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale a raportat zero cheltuieli în campania electorală din primul tur de scrutin, deși a beneficiat de o promovare intensă pe TikTok și alte rețele sociale.
În procesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, unul dintre liderii PNL Cluj le-a explicat judecătorilor cum circulau plicurile cu bani gheaţă prin buzunarele politicienilor.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care a câştigat la alegerile locale un al patrulea mandat, a contractat anul acesta un împrumut bancar în valoare de 50.000 de lei pentru finanţarea campaniei electorale.
Alegerile locale vor fi primul test pentru clasa politică după alegerile prezidenţiale. Peste aproximativ un an românii îşi vor alege reprezentanţii în administraţia locală, după reguli noi.