Actualitate

Vineri începe Festivalul Mozart

<p><span style="font-size: small;"><strong><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/04/festivalul mozart.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Între 7 și 14 decembrie 2012, publicul clujean va fi încântat de cea de-a XII-a ediție a Festivalului Mozart, cu o serie de lucrări din repertoriul simfonic şi cameral al lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe scenele Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”și Casei Universitarilor.</strong>

Ediţia din 2012 a Festivalului Internaţional Mozart se desfăşoară în anul centenarului Sándor Végh, violonist şi dirijor, ilustru interpret al muzicii lui Mozart.


Astfel, concursul de interpretare este dedicat formaţiilor de cvartet de coarde (8-9 decembrie) şi va fi încununat cu Marele Premiu Sándor Végh. În 11 decembrie va avea loc un simpozion cu tema Sándor Végh şi interpretarea mozartiană, iar momentul de vârf al întregului festival va fi concertul din 10 decembrie, susţinut de orchestra Camerata Salzburg, una dintre cele mai titrate formaţii de acest gen din întreaga lume, cu o existenţă de peste 60 de ani.

Invitaţi de excepţie

Concertele orchestrei simfonice a Filarmonicii „Transilvania”, din 7 şi 14 decembrie, vor fi dirijate de oaspeţi îndrăgiţi ai publicului cujean, berlinezul originar din România, Ferenc Gábor, şi austriacul Philipp Pointner. Soliştii acestor concerte vor fi pianista Dana Borşan, renumită şi datorită integralei concertelor pentru pian de Mozart, pe care le-a înregistrat pe CD cu orchestra Radio din Bucureşti, şi doi dintre membrii Cvartetului Arcadia, violonista Ana Török şi violistul Traian Boală. Concertele vor avea loc din nou în sala Casei Universitarilor, dotată acum şi cu un pian de concert de cea mai bună calitate.


Concerte, concursuri şi conferinţe

Două concerte camerale completează programul, aducând un plus de diversitate şi atractivitate ediţiei din 2012 a Festivalului Mozart: concertul formaţiei Münchner Klaviertio, din 11 decembrie, şi recitalul de lied susţinut de tânărul tenor Tiberius Simu în compania pianistei Silvia Sbârciu.

Festivalul are şi o dimensiune educativă, în cadrul lui organizându-se concursuri de interpretare, de muzicologie şi compoziţie, simpozioane şi conferinţe, cursuri de măiestrie pentru studenţii Academiei de Muzică şi concerte pentru copii. Concursul se desfăşoară în zilele de 8 şi 9 decembrie 2012, în Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.


Juriul, compus din personalităţi marcante ale vieţii muzicale din România şi din străinătate, va acorda următoarele premii: Marele Premiu Sándor Végh – 8.000 lei, Premiul II – 4.000 lei, Premiul III – 2.000 lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter