Actualitate

Concert Educativ “Așeptându-l pe Moş Crăciun”, sâmbătă la Academia de Muzică

<p><strong><span style="font-size: small;"><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/11/concert educativ 15 dec.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” alături de dirijorul Cornel Groza şi Matei Pop dau startul Concertelor Educative din stagiunea 2012-2013.


Din programul concertului intitulat sugestiv, “Aşteptându-l pe Moş Crăciun”, fac parte colinde şi cântece tradiţionale de Crăciun, din repertoriul românesc şi universal. Concertul va avea los sâmbătă, 15 decembrie 2012, de la ora 10 şi de la 11.30, în sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima”.


Concertele educative fac parte din obiectivele Filarmonicii încă de la înfiinţarea instituţiei. Ele au luat forme diferite, de la un directorat la altul, scopul lor însă a fost mereu acelaşi: de a ne “creşte” şi de a ne forma publicul de mâine, de a ne asigura că vom avea săli pline la concerte şi pe viitor. Spectacolele au fost uneori denumite “Concerte educative”, “Concerte pentru tineret” sau “Concerte de familie”, realizând genul acesta de evenimente în parteneriat cu Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, sub egida programului de muzică clasică pentru copii, Do, Re, Mi, start!.  Filarmonica de Stat “Transilvania” menţine aceeaşi abordare a acestor concerte, precum cea din stagiunea anterioară (2011-2012), şi anume implicarea tuturor ansamblurilor instituţiei: Cvartetul Transilvan, Corul şi Orchestra Filarmonicii. “Prin acest lucru, încercăm să le trezim micilor spectatori interesul pentru o varietate cât mai mare de genuri muzicale, să îi facem sensibili nu numai la genul simfonic sau la cel coral “a cappella”, ci şi la muzica de cameră.”, au explicat organizatorii concertului. Prețul unui bilet la concert este de 10 lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter