Actualitate

Drew Barrymore vrea o pauză în carieră pentru a se ocupa de familie

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/07/drew-barrymore.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Actriţa americană Drew Barrymore a anunţat, într-o conferinţă de presă organizată la Los Angeles de publicaţia Lucky, că vrea să facă o pauză în carieră pentru a se ocupa de familia sa, informează public.fr.</strong></p>


"Trebuie să faci sacrificii. Nu cred că este posibil ca o femeie să aibă totul", a spus Barrymore, informează public.fr.

Actriţa în vârstă de 38 de ani, care avea în trecut reputaţia unei petrecăreţe, s-a căsătorit în iunie 2012 cu consultatul în artă Will Kopelman şi, în luna octombrie a aceluiaşi an, a născut o fetiţă, care a primit numele de Olive.

"Fiica mea mi-ar lipsi mult (dacă ar lucra, n.r.). Nu pot să o fac. Este dificil pentru mine să renunţ la carieră, dar este o alegere evidentă. Lucrând zi şi noapte, chiar şi în weekend, risc să nu pot să mă ocup de educaţia fiicei mele şi să-mi distrug viaţa de cuplu", a spus vedeta.

Totuşi, Drew a spus că alegerea este una temporară: "După ce fiica mea va mai creşte, voi reveni treptat" pe platourile de filmare.

Drew Barrymore este actriţă şi producătoare de film, ea apărând pentru prima oară în faţa camerelor de filmat pe când avea doar 11 luni. Barrymore a debutat în cinematografie în 1980, în filmul "Eveniment periculos/ Altered States", câştigându-şi celebritatea cu rolul din "E.T." şi devenind cel mai cunoscut copil din lumea actorilor. Ea a ales ulterior să îşi dezvolte cariera actoricească cu roluri de comedie. După o serie de filme mai puţin cunoscute, Drew Barrymore a apărut în câteva pelicule care s-au bucurat de succes, precum seria "Îngerii lui Charlie", "Chihuahua de Beverly Hills" şi "Despre bărbaţi şi nu numai". A câştigat un premiu Globul de Aur pentru rolul din "Grey Gardens" (2009).

Deţinătoare a unei stele pe celebrul Hollywood Walk of Fame, Barrymore a apărut pe coperta revistei People în numărul din 2007 dedicat celor mai frumoase femei din lume.

abonare newsletter