Actualitate

VIDEO: Campionatul mondial de cărat neveste

În perioada 5-6 iulie 2013, localitatea Sonkajarvi din Finlanda este gazda Campionatului mondial de cărat neveste.

La acest eveniment participă anual mii de spectatori veniţi din toate colţurile lumii. În urma competiţiei, ce constă în transportarea unei persoane de sex feminin în spate pe o distanţă de 253,5 metri, presărată cu obstacole, este desemnat un cuplu câştigător, potrivit Agerpres. "Soţia" transportată poate fi consoarta "cu acte" în regulă, sau orice altă femeie (prietenă, vecină, soră, etc.).

Premiilor acordate în bani li se adaugă unul constând în echivalentul greutăţii soţiei în litri de bere, o plasă cu produse din partea sponsorilor şi, de anul trecut, o statuetă reprezentând un bărbat cu o femeie în spate. Un premiu special este acordat cuplului căsătorit care a parcurs obstacolele în timp record. Numărul maxim al echipelor care pot concura a fost fixat la 40, iar înscrierea se face pe baza unei cereri, însoţită de chitanţa de plată a sumei de 50 de euro de echipă.

Concursul, organizat începând cu 1992, îşi are originile în secolul al XIX-lea, când, în satele finlandeze exista obiceiul ca bărbaţii neînsuraţi să "fure" fete din satele vecine pentru a participa la tradiţionalul bâlci din luna iulie. Tot în secolul al XIX-lea, un cunoscut războinic pe nume Rosvo-Ronkainen îşi racola oamenii dintre aceia care treceau mai multe probe de vitejie, printre care şi una constând în a căra cât mai multe femei în spate.

Recordurile atinse la Campionatul mondial de cărat neveste sunt înscrise în Guinness Book of Records.

Obiceiul finlandezilor se pare că este molipsitor, concursuri de acelaşi fel fiind organizate de câţiva ani în Australia, Noua Zeelandă, Estonia şi SUA.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter