Actualitate

Papa Francisc, desemnat "Omul anului" de către o revistă celebră

Papa Francisc a fost desemnat "Omul anului" de ediţia italiană a publicaţiei Vanity Fair, care l-a pus pe suveranul pontif pe coperta numărului său săptămânal, apărut miercuri, conform Agerpres.ro.

În paginile revistei sunt prezentate şi declaraţiile a şase personalităţi, printre care cele ale cântăreţilor Andrea Bocelli şi Elton John.
Pe coperta revistei apare titlul "Francesco, papa coraggio" (Francisc, papă curajos), însoţit de o fotografie a papei, în care acesta zâmbeşte şi salută mulţimea în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

Revista citează de asemenea mesajul prin care papa Francisc a denunţat, pe 8 iulie, în cursul istoricei sale vizite la Lampedusa, soarta migranţilor care încearcă, cu riscul de a-şi pierde vieţile, să traverseze Marea Mediterană, pentru a ajunge în Italia din nordul Africii: "Cine dintre voi a plâns moartea acestor fraţi şi surori?". Vanity Fair consideră aceste cuvinte "un mesaj important", la nivel mondial.


"Primele 100 de zile ale pontificatului său /care a început pe 13 martie, n.r.) l-au propulsat deja în fruntea clasamentului conducătorilor lumii care fac istorie", consideră Vanity Fair, care adaugă "iar revoluţia va continua".

 

Etichete: papa francisc
Ultimele Stiri
abonare newsletter