Actualitate

Proiect de succes, de pedagogie muzeală, derulat cu copii în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia”

Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” – secţia în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (MET) – a fost miercuri gazda unor concursuri având ca temă modul de viaţă din aşezările rurale româneşti, cultura lor materială şi spirituală, la care au participat elevi din clasele primare de la Liceul de Muzică Sigismund Toduţă şi de la Liceul Special pentru Copii cu Deficienţe de Auz.

„Suntem o echipă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei care derulăm, de mai mulţi ani, proiecte finanţate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), iar în acest an ne-am axat pe pedagogie muzeală cu copiii. Proiectul s-a intitulat «Tăcerea - o barieră surmontată» şi a fost destinat copiilor cu deficienţe de auz şi celor din şcolile normale. Ei au colaborat perfect în activităţile derulate. I-am atras pe copiii cu deficienţe de auz spre muzeul nostru”, a explicat Daniela Şerdan Orga, şef de secţie la MET, coordonator al proiectului.

Ea a evidenţiat că proiectul a vizat atât colaborarea dintre grupele de copii, în sprijinul celor cu deficienţe de auz, cât şi punerea în valoare a patrimoniului cultural al muzeului şi al Transilvaniei, în general.


Etnografie și... alimentație

„Am organizat ateliere precum «Prisaca fermecată», unde copiii au fost familiarizaţi cu activitatea dintr-o stupină, tipologia stupilor de-a lungul vremii – exemplificată cu piese aflate în secţia în aer liber a muzeului. Şi, desigur, am insistat pe preţuirea pentru albinuţele mereu harnice şi pentru miere, întotdeauna de preferat, pentru a reduce zahărul din alimentaţie. (...) Am avut apoi un atelier cu «Roadele pământului», unde şcolarii au învăţat de la colegii lor cu deficienţe de auz care sunt semnele nonverbale pentru ardei, roşii, ceapă, varză, etc. Şi trebuie să amintesc şi atelierul intitulat «Micul fermier», care a fost pe placul celor mici, pentru că, la casele tărăneşti din Parcul Etnografic, au recunoscut uneltele de lucru pentru muncile agricole şi cele cu care sunt reparate acestea”, a explicat Daniela Şerdan Orga.

La „Casa bunicilor”

Specialistul de la MET a mai spus că, de asemenea, copiii participă la atelierul „Casa bunicilor”, în care sunt familiarizaţi cu practicarea industriei casnice textile şi cu produsele acestei ocupaţii, cu modul de organizare a unei şezători, basmele ascultate în cadrul lor, dar şi cu limbajul dactil şi cu pantomima.


„În 2 octombrie ne vom reîntâlni la atelierul «Jucării de odinioară», a anunţat Daniela Şerdan Orga, adăugând că numărul total al copiilor care vor lua parte la această acţiune va fi de 167, reprezentând Şcolile Ion Bob din Cluj-Napoca, Generala din Gilău şi Speciala pentru Copii cu Deficienţe de Auz.

abonare newsletter