Actualitate

Câştigă o invitaţie dublă la „Povestiri din Miserupia”

Pe 12 octombrie, Ceainăria „La Perne” (Calea Turzii, nr. 18) şi autoarea-actriţă Lorena Lupu vă invită la spectacolul „Povestiri din Miserupia”. O poveste despre supravieţuire în condiţii disperate şi despre lupta pentru ziua de mâine.

„Ating o serie de teme sociale în acest text. Pur şi simplu, aşa s-a nimerit. Impactul emigraţiei adulţilor asupra vieţii copiilor, alcoolismul, sistemul odios al meditaţiilor cu sila impus de anumiţi profesori, abuzul angajatorilor lipsiţi de scupule care-şi exploatează la sânge subalternii. Teme care duc la nenorociri, teme pe care nu trebuie să le evităm, ci trebuie să vorbim deschis despre ele, să le putem extirpa. Nu trebuie să te complaci în poziţia de victimă, trebuie să lupţi pentru tine!”, explică autoarea piesei.

După spectacol, autoarea vă propune o sesiune de întrebări & răspunsuri, în care dezbate aceste probleme cu publicul la fiecare reprezentaţie. „Uneori, discuţiile mai adaugă o oră la aceea a spectacolului; dar sper că oamenii pleacă mai liberi în gândire decât au venit, iar ăsta e un lucru bun pentru fiecare dintre noi. O ţară de oameni stăpâni pe ei e o ţară de oameni dificil de escrocat!”, a spus Lorena Lupu.


Câştigă o invitaţie dublă la „Povestiri din Miserupia” relatând în trei propoziţii  o situaţie din viaţa ta când cineva a încercat să te ducă de nas, iar tu ai protestat cu curaj şi nu ai cedat.

Trimiteţi răspunsurile voastre la adresa reclama@monitorulcj.ro, în perioada 6-7 octombrie. Câştigătorul invitaţiei duble va fi ales prin tragere la sorţi şi va fi anunţat pe site-ul nostru, în data de 8 octombrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter