Actualitate
FOTO: Filmele câştigătoare la cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj
După nouă zile de proiecţii a peste 130 de filme din 35 de ţări, Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj” a oferit sâmbătă seara trofeele celei de-a 5-a ediţii. Gala de decernare a premiilor a avut loc la cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca și s-a desfășurat în prezența unui public numeros dar și a reprezentanților autorităților locale precum și a partenerilor festivalului din acest an.
Cele 10 titluri din 8 țări care au intrat în acest an în competiția pentru cel mai bun film de lungmetraj la Festivalul Internațional de Film “Comedy Cluj” sunt: Enough Said (SUA, r. Nicole Holofcener), Song for Marion (Marea Britanie, r. Paul Andrew Williams), Quartet (Marea Britanie, r. Dustin Hoffman), Reality (Italia, r. Matteo Garrone), Road North (Finlanda, r. Mika Kaurismäki), Russendisko (Germania, r. Oliver Ziegenbalg), Matterhorn (Olanda, r. Diederik Ebbinge), English Vinglish (India, r. Gauri Shinde), Paulette (Franța, r. Jérôme Enrico) și Populaire (Franța, r. Régis Roinsard).
Juriul acestei ediţii a fost prezidat de Maja Bogojević, fondatorul şi redactorul şef al primei reviste de film din Muntelegru-Camera Lucida, decan şi lector al Universităţii Donja Gorica din Muntenegru, dar şi fondator şi preşedinte al secţiunii din Muntenegru al asociaţiei FIPRESCI (anul acesta fiind membră a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Cannes).
Alături de ea, cei care au decis câştigătorii acestui an sunt: Dan Burlac, unul dintre cei mai de succes producători din România și câștigător în calitate de coproducător al Leopardului de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de la Locarno 2013, Simone Fenoil directorul departamentului de Proiecte Europene la Scuola Holden din Torino, Ksenia Koltsova colaboratoare timp de 10 ani pentru festivaluri internaţionale de film din Rusia și Oscar Alonso, responsabil de festivaluri şi subvenţii la cea mai mare distribuitor european de filme spaniole și sud-americane, Latido Films.
Distincțiile Festivalului Internațional de Film „Comedy Cluj” 2013 – Competiția de lungmetraj:
Cel mai bun film: Paulette (Franţa, 2012, regia Jérôme Enrico)
Cea mai bună regie: Matteo Garrone – Realitate / Reality (Italia, 2012)
Cel mai bun scenariu: Régis Roinsard, Daniel Presley, Romain Compingt - Populaire (Franţa, 2012, regia Régis Roinsard)
Cea mai bună interpretare (rol principal): Ton Kass – Matterhorn (Olanda, 2013, regia Diederik Ebbinge).
Premiul Publicului: Quartet (Marea Britanie, 2012, regia Dustin Hoffman)
Filmul "Paulette" distins, sâmbătă seară, cu premiul pentru cel mai bun film la Comedy Cluj spune povestea unei femei care trăieşte singură în suburbiile Parisului, dintr-o pensie foarte mică. Lucrurile se schimbă însă când începe să vândă canabis.
Pentru competiția dedicată filmelor de scurt metraj, juriul a fost compus din 40 de spectatori care au notat filmele din ambele secţiuni (studenţesc şi independent). Câştigătorii sunt:
Cel mai bun scurtmetraj studenţesc: Pui pentru Karl / Huhn für Karl (Germania, 2012, regia Jan Liedtke)
Cel mai bun scurtmetraj independent: Frank-Étienne (Franţa, 2012, regia Constance Meyer)
Premiul de Excelenţă a fost acordat în acest an cuplului tată-fiică Amza şi Oana Pellea. Premiul acordat post-mortem lui Amza Pelea vine drept recunoaştere pentru întreaga activitate şi sprijinul pe care marele actor l-a adus de-a lungul carierei sale la construcţia comediei româneşti, iar cel oferit Oanei Pellea este un semn de mulţumire pentru curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca depusă de-a lungul vieţii artistice pentru ca teatrul şi filmul românesc să fie recunoscute şi apreciate internaţional.
Festivitatea de decernare premiilor celei de-a 5-a ediţie a fost urmată de spectacolul-eveniment „The Chaplin Project”, un cine-concert susținut în avanpremieră la Cluj de Serge Bromberg.
Mâine 20 octombrie, în ultima zi a Festivalului Internațional de Film „Comedy Cluj” publicul clujean va putea urmări filmele câștigătoare la această ediţie la cinematografele Florin Piersic și Victoria, dar şi o serie de filme din selecţia festivalului.