Actualitate

Baletul pe gheață "Frumoasa din pădurea adormită", în premieră în România, pe scena Operei din Cluj

Primul ansamblu de balet pe gheață din lume și singurul autorizat să poarte această titulatură, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg, revine la Cluj-Napoca pentru al treilea an consecutiv.

Cei 40 de balerini-patinatori au pregătit un spectacol în premieră în România: Frumoasa din pădurea adormită, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski, unde mișcările grațioase, săriturile spectaculoase și costumele impresionante vor crea o seară cu adevărat magică.

Datorită succesului înregistrat în anii trecuți, organizatorii au pregătit și de această dată două reprezentații – în 17 ianuarie, de la ora 17.00 și de la ora 20.00.  Pe scena Operei Naționale se vor instala peste două tone de gheață, care le vor permite artiștilor să evolueze în aceleași condiții ca și pe un patinoar. Piruete, sărituri Axel, salturi Rittberger și dublu Lutz – toate acestea vor putea fi văzute în spectacolul balerinilor-patinatori.


Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din St. Petersburg a fost înființat în 1967 de către coregraful Konstantin Boyarsky, combinând pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic. Singurul ansamblu de balet pe gheață cu drepturi pentru această denumire este condus în prezent de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei și fost solist al Mariinsky Ballet, elev al lui Rudolf Nuriev. Ca balerin, Rassadin a dansat alături de nume precum Mihail Barisnikov și Natalia Makarova. Directorul muzical și unul dintre fondatorii baletului este Leo Korkin, dirijor ce a condus și orchestra simfonică a Academiei din Sankt Petersburg.  Ansamblul numără peste 40 de balerini patinatori, mulți campioni europeni, mondiali sau olimpici la patinaj artistic, majoritatea maeștri ai sportului în Rusia. Din 1995, ansamblul a susținut sute de reprezentanții pe scene de operă și teatru din întreaga lume.

Ce prețuri au biletele?

Spectacolul Frumoasa din pădurea adormită le este prezentat clujenilor în premieră în România. Pentru că se adresează tuturor, de la nepoți și până la bunici, organizatorii au pregătit pachete speciale. Astfel, fiecare copil mai mic de cinci ani însoțit de un adult cu bilet are gratuitate (fără loc) la spectacol , iar pentru un copil mai mic de 10 ani și un adult se va plăti doar echivalentului unui bilet și jumătate. În plus, biletele la reprezentanția de vis a balerinilor patinatori din Sankt Petersburg pot constitui un cadou special de Crăciun pentru cei dragi.


Biletele au prețuri cuprinse între  147 și 296 de lei și pot fi achiziționate de la birourile Diesel (Piața Unirii nr. 10), Polus Center (Diesel Cafe), Iulius Mall (info center), rețeaua Eventim și online, de pe www.eventim.ro.

abonare newsletter