Actualitate

PREMIERĂ: Un tânăr din Cluj mută street art-ul de pe pereţi pe piele FOTO

Sătul de limitele pe care i le impunea Facultatea de Arhitectură, Paul, un tânăr artist din Cluj-Napoca, s-a hotărât să se axeze pe conceptul de street-art aplicat în arta tatuajelor.

Paul Cristian Mureșan sau Scissors, după cum i se spune, are 23 de ani și a început să facă tatuaje când și-a dat seama că facultatea la care s-a înscris nu era suficientă pentru a se exprima. Inițial nu i-au plăcut tatuajele, deoarece a fost de mic învățat că ele reprezintă ”o intervenție asupra lucrării divine a lui Dumnezeu”, dar, analizând opțiunile pe care le avea, a apelat la ceea ce nu a suportat niciodată.

”Arhitectura nu  îndeplinea nimic din ceea ce căutam eu. Și am zis că trebuie să fac altceva. Astfel m-am apucat de ceva ce nu neapărat îmi place, dar reprezintă o provocare suficientă încât să pot să fac ceva să conteze în primul rând pentru mine, apoi pentru altcineva. După ce m-am lăsat de facultate m-am gândit: știu desena, însă din pictură se fac bani abia după ce mori și am zis că mă apuc de singurul lucru care nu mi-a plăcut și nu l-am suportat niciodată: tatuajele” a explicat Paul.


O poreclă inedită

Atât printre artiștii stradali, cât și printre tatuatori și DJ, este cunoscut ca și Scissors, Foarfecă sau Sys, o poreclă inedită, pe care a primit-o în urmă cu câțiva ani.

”Lumea deja a început să mă știe ca Scissors, Foarfecă sau Sys, asta din cauză că e oarecum o contradicție între foarfecă – a tăia și tatuaje. Te duci la Foarfecă și te tatuează. Am zis că-i funny. Porecla mi-am primit-o în facultate când îi desenam unui amic ceva pe mână și mi-a zis că umblu de parcă aș avea o foarfecă deschisă între picioare și așa a rămas” spune Paul.


Artă stradală versus tatuaje

Primul desen pe perete l-a făcut la vârsta de 12 ani și până acum, pasiunea sa a rămas constantă. Chiar dacă desenele le-a făcut mai mult pe hârtie decât pe pereți, i-au dat o idee bună în ceea ce privește stilul pe care l-a abordat când a început să facă tatuaje.

”Ce încerc eu să aduc prin tatuaje e un alt stil care să-l poată pune oamenii pe piele, un stil care nu e prea exploatat din cauză că... nu știu... nu a fost prea căutat până acum. Dar ținând cont de faptul că această modă, a artelor urbane (grafitti, street art) a explodat de câțiva ani încoace, am zis să fac un pic de legătură cu tatuajele. Mă fascinează culorile și încerc să transpun desenul pe care îl fac pe perete, să aduc linia de spray și culorile în piele. Să transpun în tatuaje desenul urban. Dacă omul vine la mine cu ideea și îmi dă mână liberă, cu atât mai bine, că rezultatul e unul mai bun. Dacă nu îmi dă mână liberă și zice că vrea exact așa, eu încerc să mă conformez, dar să îi și aduc idei cu ce ar putea îmbunătăți desenul. Din câte am văzut, oamenilor le place ce desenez și cum desenez și asta mă ajută mult să fac transpunerea de la street art la tatuaje” explică Paul.


Diferența dintre street-art și grafitti este aceea că grafittiul se ocupă mai mult de partea de litere, de mesaje scrise, în timp ce street art-ul surpinde imagini, care reprezintă mesaje vizuale.

Orice artist are un mentor

În urma unui concurs de grafitti ce a avut loc pe o terasă din Cluj-Napoca unde a luat locul II, l-a cunoscut pe tatuatorul Pablo Kopak din Bistrița, care l-a introdus în această lume a tatuatorilor.


”Cu ajutorul lui am învățat cam tot ce ține de tatuaje. E practic mentorul meu. Eu am fost și încă sunt ucenicul lui și sper să ajung să lucrez alături de el, în salonul pe care l-a deschis în Germania și planul e să mă mut acolo” povestește Paul.

”Nu există nimic fără muzică!”     

Sys este o persoană hotărâtă, fiind un artist desăvârșit și mai mult decât o persoană expresivă și a cărui sursă principală de inspirație este muzica, pentru a o cunoaște mai bine, a ajuns să o creeze. Ba mai mult, această nouă pasiune s-a dezvoltat atât de mult, încât anul acesta a ajuns să fie invitat la MOX (Măguri Outdoor-eXperience) un festival de muzică în aer liber pentru a încânta publicul, pentru a-i invita să facă parte din povestea sa.


”Muzica e prima inspirație pe care o am în ceea ce privește desenul. Fără muzică aș fi mort. Nu există nimic fără muzică! Întotdeauna am fost pasionat de a mă juca cu muzica în așa fel încât să pot să obțin anumite sunete sau ritmuri care mi le doream eu, nu neapărat care îmi erau impuse și asta m-a făcut să mă intereseze mai mult decât un simplu ascultător și să văd ce ține de muzică, cum se realizează, cum poți să schimbi ceva la muzică. Anul acesta am ajuns să fiu invitat la MOX, să pun muzică, nu doar să particip. Asta mă bucură foarte mult, înseamnă că muzica pe care o fac, este apreciată și asta poate să mă ajute să cunosc mai mulți oameni, să le spun ce fac și să ia parte la toată povestea mea” ne zice entuziasmat artistul.

Părinții l-au vrut arhitect

Fiindcă de mic s-a descurcat cu cifrele și a fost talentat în ceea ce privește desenul, părinții lui Paul și-au dorit ca el să devină arhitect, însă visul lor s-a spulberat când băiatul lor s-a lăsat de arhitectură pentru a face tatuaje. Vestea a venit brusc, fără avertisment.

”M-am lăsat brusc de facultate, adică am zis azi că mă las, a doua zi nu am mai mers la cursuri. Nu m-am gândit mult, nu am lăsat-o de pe o zi pe alta” explică Sys.

Un timp îndelungat au fost dezamăgiți, dar încet, și prin multă comunicare și înțelegere din partea fiului lor, au ajuns să vadă legătura între ceea ce își dorește el să facă și ceea ce credeau ei că va face.

”Ai mei au ajuns în punctul în care apreciază ceea ce fac și se bucură că sunt fericit și mă susțin 100%” adaugă tânărul.

Ofertele încep să apară

Ca și majoritatea artiștilor tatuatori, Paul a început să lucreze acasă, făcând favoruri prietenilor, însă pe zi ce trece, primește din ce în ce mai multe oferte pentru a lucra într-un salon. Însă, fiindcă este un om de cuvânt, nu vrea încă să plece, pentru a putea finaliza lucrările pe care le-a început. 

”Am fost chemat să lucrez la un salon în Brașov, dar fiindcă acolo nu cunosc pe nimeni, nu mă pot deplasa doar pentru asta și deocamdată mă simt confortabil în Cluj, alături de prietenii pe care-i am și am început deja tatuaje care sunt mari și necesită mult timp și nu pot să mă iau și să plec într-un nou oraș, să o iau de la zero fără măcar un prieten alături. Dacă mă decid să plec, voi merge în Germania, la salonul lui Pablo Kopak” spune Paul.

Cea mai importantă lucrare – un secret

Un artist, oricât ar încerca să fie de obiectiv, mereu are o lucrare de care este mai atașat decât de celelalte, iar tatuajul pentru care Paul are o afinitate specială, va rămâne ascuns de ochii lumii până ce va fi finalizat:

”Am început un spate întreg care l-au văzut doar foarte puține persoane și același tip mi-a spus că am la dispoziție tot bustul lui ca să îi fac ideile cum vreau. Împreună, încercăm să scoatem filmul meu din filmul lui și sunt curios de rezultat, fiindcă e o piesă foarte mare, ce va necesita mai mult ca sigur ani de zile și am zis că o să păstrăm toată lucrarea ascunsă până în momentul în care zicem că e gata, ne oprim” explică tatuatorul.

Clienţii îl apreciază

Cei care s-au lăsat pe mâna lui Paul spun că acesta este un profesionist, iar grafica sa este unică.

”Paul este un om minunat și are un caracter foarte colorat. Acesta a pornit de jos, cu un venit modest, doar ca să-și îndeplinească visul. Grafica sa este unică; îi apreciez stilul și curajul pe care îl are” spune Alex, un client de-a lui Paul.

”E un om excelent. Sincer, direct, pasionat de tot ce înseamnă artă, de tatuaje, de desen. Foarte deschis la idei noi. Ca și tatuator, este un profesionist, lucrează foarte bine, foarte curat. Lucrează cu clientul de la schița tatuajului până în momentul în care este bătut în piele. La tatuajul meu, am venit cu o idee la el și de acolo am lucrat pe o schiţă, pe o idee, tot procesul a durat puțin. Îl consider un om extraordinar, și un profesionist în ceea ce face. Dar cred că este un cuvânt perfect care să îl descrie: pasionat, iar asta se vede în munca lui și felul său de a fi în general” declară un alt client.

Vrea să trăiască visul american

”Doresc să călătoresc cât mai mult, să adun cât mai multă informație, din cât mai multe locuri, să fiu un burete ce absoarbe informații în ceea ce privesc tatuajele, desenele, oamenii, să reușesc să fiu bun pe mai multe domenii, nu doar pe street-art sau grafitti. Mi-ar plăcea să ajung să văd New Yorkul, fiindcă am fost pasionat de mic de America. Orice lucru ce este tipic american, îmi place: fotbalul american, baschet, baseball. Îmi plac americanii, dar nu cei leneși, ci cei cu cap. Îmi place ideea de «American Dream»” povestește entuziasmat artistul.

Articol scris de Bianca Tămaș, studentă Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

Etichete: tatuaje student cluj dj
abonare newsletter