Actualitate

Noaptea Albă a Filmului Românesc, organizată la Cluj

Cea de-a cincea ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe data de 19 septembrie la Cinematograful Victoria și la Casa TIFF din Cluj-Napoca.

Potrivit organizatorilor, în paralel cu evenimentul din Cluj-Napoca, acesta se va organiza și la București.

Spectatorii vor avea ocazia să vizioneze producţii recent lansate pe marile ecrane, care s-au bucurat de succes la public, dar şi de filme clasice, care au rămas în istoria cinematografiei româneşti. Din selecţie nu lipsesc nici documentare originale şi cele mai bune scurtmetraje româneşti ale anului 2014.


Cu toate că vara tocmai a trecut, cinefilii vor avea parte de încă o vacanţă la mare, alături de personajele din "#Selfie", de Cristina Iacob. În loc să se pregătească pentru cel mai important examen din viaţa lor, trei liceene decid să plece la mare şi să uite de şcoală, iar cei trei tineri pe care îi întâlnesc pe litoral par mai mult decât dispuşi să le ajute.

Secţiunea Panorama 2013 aduce cele mai apreciate titluri ale anului trecut, printre care se numără filmul lui Stere Gulea "Sunt o babă comunistă", avându-i ca protagonişti pe Marian Râlea şi Luminiţa Gheorghiu, dar şi ecranizarea binecunoscutei nuvele "Domnişoara Christina", în regia lui Alexandru Maftei, ce îşi aşteaptă fanii pentru o porţie de horror românesc. Alături de ele, vor mai fi difuzate filmele "Funeralii fericite", de Horaţiu Mălăele, şi "La limita de jos a cerului", de Igor Cobileanski (premiul Gopo pentru cel mai bun debut 2014).


Din categoria documentare, cinefilii se vor bucura de "Afacerea Tănase", de Ionuţ Teianu, de "City Tour", în regia lui Andrei-Nicolae Teodorescu, dar şi de "Bucureşti, unde eşti?", de Vlad Petri.

Iubitorii de film clasic se vor putea bucura la Noaptea Albă de două titluri intrate în patrimoniu, semnate de regizorul Lucian Pintilie - "Balanţa", pentru care Maia Morgenstern a fost premiată, în 1993, de Academia de Film Europeană, şi "Niki Ardelean, colonel în rezervă", cu Victor Rebengiuc.


Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curând pe site-ul www.romfilmpromotion.ro şi pe pagina oficială de Facebook.

abonare newsletter