Actualitate

Patru regizori și un critic de film în juriul Competiția Internațională a Comedy Cluj 2014 - FOTO

Cele 8 lungmetraje selecționate în Competiția Internațională a Festivalului Comedy Cluj 2014 vor fi jurizate de regizorii Cecília Felméri, Igor Mirkovic, Mike Ott, Lodewijk Crijns și criticul de film Mihai Fulger.

Cei cinci membri ai Juriului Comedy Cluj vor decide premiile pentru cel mai bun lungmetraj, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cea mai bună interpretare.

După absolvirea studiilor Facultății de Drept, un an în cadrul secției de actorie păpuși, Cecília Felméri se concentrează pe regia de film în cadrul Universității Sapienția din Cluj. Scurtmetrajele sale “Minute infinite” (ficțiune, 2011), “Mathias, Mathias” (documentar de animație, 2010), “Cuckoo” (ficțiune, 2008) au fost selecționate în prestigioase festivaluri internaționale precum Locarno, Warsaw, Mar del Plata sau Dok Leipzig. A câștigat peste 20 de premii printre care Cel Mai Bun Film Românesc la Anim’est, Cel Mai Bun Scurtmetraj Maghiar la Cinefest sau distincția “Tânără Speranță” la Hungarian Filmweek.


Directorul Festivalului de Film de la Motovun (Croația), unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din zona ex-iugoslavă, apreciat regizor și producător, Igor Mirkovic va face parte din juriul Competiției Internaționale Comedy Cluj. Cu o puternică experiență în televiziune, Mirkovic a debutat în cinema în 1998 ca documentarist. Cele două producții semnate de el, “Croatia 2000 / Who Wants to Be the President” (2001) și “Lucky Child” (2003), au avut un succes răsunător la nivel național, la strânsă concurență cu filmele de ficțiune din cinematografe. Peste 30.000 de spectatori au vizionat “Who Wants to Be the President”, unul dintre cele mai ambițioase documentare realizate despre viața politică din Croația. A realizat o serie de scurtmetraje care i-au adus premii și selecții în festivaluri internaționale. În 2012 debutează în lungmetrajul de ficțiune cu “Night Boats” (2012), un road-movie romantic, elegant și proaspăt despre doi bătrâni de 70 de ani care evadează dintr-un azil.

Tânărul Mike Ott este unul dintre cei mai talentați cineaști independenți ai momentului. În 2010, “Littlerock” făcea turul celor mai importante festivaluri internaționale (Reykjavik, Montreal, San Diego, Varșovia), intra în palmaresul AFI Fest cu Premiul Publicului și primea mult râvnitele distincții Gotham și Independent Spirit Awards. Au urmat “Pearblossom Hwy” (2012) și recentul “Lake Los Angeles” care completează trilogia deșertului semnată împreună cu Atsuko Okatsuka, co-scenaristă și actriță. Filmele sale sunt drame intime ce tratează tema imigrării, a îmbătrânirii,  decepțiilor, temerilor și viselor unor imigranți, precum și realitatea crudă a lipsei de comunicare culturală.  Sfatul lui Ott în materie de film: “nu există o rețetă. Nu trebuie să asculți gurile rele, trebuie să îți faci filmul”.


Documentarist la bază, Lodewijk Crijns debutează în 1996 cu scurtmetrajul “Lap Rouge”. Producția a făcut înconjurul lumii și a câștigat numeroase distincții: Premiul Juriului la Angers European FIlm Festival, Silver Dragon la Cracow Film Festival, Mențiune Specială la Mannheim-Heidelberg International Film Festival, dar și Munchen Film Festival sau Netherlands Film Festival. Lungmetrajul de debut, “Jesus is a Palestinian” care a avut premiera mondială la Rotterdam, este povestea unui tânăr de 20 de ani care trăiește într-un lăcaș. Ramses primește permisiunea să-și viziteze tatăl aflat pe patul de moarte. Următorul său lungmetraj, “With Great Joy” este recompensat cu premiul pentru cel mai bun scenariu la Netherlands Film Festival în 2001.

Jurnalist și critic de film, membru al Juriului FIPRESCI la Berlinale 2014, Mihai Fulger este autorul a peste 1000 de cronici, recenzii și articole în publicații precum Observatorul Cultural, Dilema Veche sau Dilemateca. Debutul său editorial, “Noul Val” în cinematografia românească, este distins în 2007 cu premiul “George Littera” de către Uniunea Cineaștilor din România. Din 2010, Mihai jurizează importante competiții naționale și internaționale printre care nominalizările Premiilor Gopo (2010) sau Euro Connection din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Clermont-Ferrand. De-a lungul timpului s-a făcut “vinovat” de selecția BIEFF (Festivalului Internaţional de Film Experimental), al Festivalului de Film Documentar Bucureşti Docuart Fest, Astra Film Sibiu sau Timishort.

Ultimele Stiri
abonare newsletter