Actualitate

Săptămâna Filmului pentru Elevi – o iniţiativă de succes

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) au desfăşurat în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, o nouă etapă a programului de educaţie cinematografică – EducaTIFF - Săptămâna Filmului pentru Elevi, ce s-a dovedit a fi cea mai de succes iniţiativă.

37 de unităţi de învăţământ din judeţul Cluj au devenit partenerii proiectului educaţional şi astfel, 3.000 de elevi, însoţiţi de profesori, au participat la proiecţiile de film, special alese pe categoriile de vârstă 8+ (cls. II-IV), 11+ (cls. V-VIII), 15+ (cls. IX-XII).

Participanţii la EducaTIFF au avut multe de învăţat din selecţia bogată de documentare, apreciate la festivaluri de renume, multe din ele fiind recompensate cu premii importante: Calea Împăratului, Şcoala noastră, Lumea văzută de Ion B, Crulic – drumul spre dincolo, Exploratorul, Despre miere şi nu numai, Alfabet, A fost odată o pădure, s-au aventurat alături de Tom Sawyer şi Huck Finn, au pătruns în lumea magică a animaţiei din Iluzionistul şi Călătoria lui Chihiro şi au trăit intens emoţiile personajelor, alături de Băiatul cu bicicleta, Fetiţa şi vulpea. La cererea publicului, filmul Fetiţa şi vulpea a beneficiat de 2 proiecţii.


„Săptămâna Filmului pentru Elevi s-a bucurat de un succes neaşteptat, ce subliniază interesul crescut al profesorilor pentru educaţia cinematografică a elevilor şi demonstrează că proiectul EducaTIFF trebuie susţinut de instituţiile publice, în special, pentru a fi derulat pe tot parcursul anului şcolar. Efortul depus pe parcursul celor 6 ediţii EducaTIFF a fost recompensat pe măsură:  profesorii din judeţul Cluj au devenit partenerii noştri, şi asta e cea mai mare reuşită!”, a declarat Ramona Şărbu, project manager EducaTIFF

EducaTIFF este primul program de educaţie media şi cinematografică, ce a debutat în 2009 cu scopul de a (re)aprinde pasiunea publicului tânăr şi foarte tânăr pentru magia artei cinematografice şi de a influenţa primii paşii către o agendă solidă şi coerentă de programe şcolare de educaţie media. Astăzi, când toată lumea este expusă constant şi adesea agresiv la comunicarea media, cei mai tineri sunt şi cei mai vulnerabili. Filmele pentru copii şi adolescenţi se adresează unui public ale cărui nevoi emoţionale şi culturale ating cote foarte ridicate.


Prin dezvoltarea programului EducaTIFF, TIFF îşi asumă misiunea de a forma, începând de la o vârstă foarte tânără, un public de film avizat şi îşi încadrează eforturile alături de cele ale altor proiecte europene similare.

Programul de educaţie cinematografică pentru elevi – EducaTIFF este dezvoltat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.


EducaTIFF 2014 este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Ultimele Stiri
abonare newsletter