Actualitate

Trupa Byron sărbătorește opt ani de activitate cu un concert pe scena Teatrului Naţional Cluj

Trupa Byron serbează 8 ani de activitate printr-un concert deosebit la Teatrul Naţional din Cluj. Spectacolul „Electric Marching Band” susținut împreună de Fanfara Militară a garnizoanei Bistriţa şi corul de elevi Excelsior va vea loc marţi, 2 decembrie, începând cu ora 20:00.

Trupa Byron. Sursă foto: Facebook Trupa Byron Trupa Byron. Sursă foto: Facebook Trupa Byron

Trupa Byron formată din Dan Byron – voce, chitară, flaut, 6fingers – clape, chitară, voce, Laszlo Demeter – bass şi Dan Georgescu – tobe, va interpreta versiuni reorchestrate pentru trupă, fanfară şi cor ale pieselor lor, şi vor avea ca invitaţi speciali doi muzicieni excepţionali cu care au mai colaborat şi în trecut: este vorba despre solista Luiza Zan şi violonistul Alexander Bălănescu!

„Mulţumită actualelor canale de social media m-am reîntâlnit cu un fost coleg de liceu. El momentan este dirijor al fanfarei din Bistriţa şi, din vorbă în vorbă, am ajuns să punem la cale un proiect. Bineînţeles că la început ne propuneam mult mai puţine lucruri, însă cu timpul proiectul a tot crescut devenind mult mai complex atât ca intenţii cât şi ca finalitate”, spune Dan Byron despre eveniment.


Concertul „Electric Marching Band” va fi înregistrat, urmând să fie baza unui viitor DVD/Blu-ray Byron! Acesta ar urma să fie a treia producţie video a trupei, după concertul „Live Underground” din salina Turda (2010) şi unplugged-ul „Acoustic Drama” din Cetatea Târgu Mureş (2008).

Biletele la concert s-au pus în vânzare prin www.biletmaster.ro şi www.iabilet.ro, acestea fiind disponibile şi în reţeaua magazinelor UMAN, Senia, agenţiile Perfect Tour. Până pe 20 noiembrie inclusiv, preţul biletelor în presale este  de 25 lei (categoria II), 35 lei (categoria I) şi 50 lei (Premium). După această dată şi la intrare, biletele vor costa 30 lei (cat. II), 45 lei (cat. I) şi 60 lei (Premium).

Ultimele Stiri
abonare newsletter