Actualitate

Locul în care cartea este monedă de circulație

Anual, în 17 oraşe din ţară are loc un eveniment care încurajează oamenii la lectură.

Un centru comercial din Cluj s-a transformat săptămâna aceasta într-o hartă în căutarea unei comori. Traseul? Holurile din magazine. Căutătorii? Devoratorii de cărți. Comoara? Un cufăr vechi plin cu cărți. Paznicii comorii? Membrii Organizației Studenților pentru Natură (OSpN).

„Book Exchange” este un eveniment care a avut loc săptămâna aceasta la Cluj-Napoca și a fost dedicat pasionaților lecturii. În schimbul unui roman sau al unei colecții de eseuri, oricine își putea alege orice carte dintr-un cufăr vechi plin cu cărţi, pus într-un centru comercial din centrul oraşului. „Ideea a venit în cadrul unei ședințe a Uniunii Studenților din România (USR). Am avut o multitudine de proiecte dintre care am putut alege unul. Mie mi-a plăcut cel mai mult Book Exchange. M-am gândit că, fiind vorba de cărți, cu siguranță o să atragem pasionații de lectură. Să îndemni oamenii să citească e o mișcare foarte faină”, a explicat Donna Mehes, președinta OSpN.


Tinerii preferă să citească cărţi online

50 de cărți au fost puse la dispoziţia celor interesaţi de schimbul cultural. Din totalul de cărți, numai 10 bucăți au fost schimbate. Coordonatoarea proiectului a explicat că rezultatul se datorează faptului că s-a modificat locul de desfășurare a evenimentului. „Book Exchange a fost programat să se desfășoare în Iulius Mall, însă, din cauza unor probleme, a trebuit să-l relocăm. Poate dacă nu s-ar fi schimbat locația, am fi avut mai mult succes. De asemenea, mă gândesc că tinerii preferă să citească online cărți decât în format fizic”, a spus Cornelia Ungurean, coordonatoarea proiectului Book Exchange în Cluj-Napoca.

Ce se întâmplă cu cărțile luate la schimb?

Fekete Roland, vicepreședintele USR, pe regiunea Centru-Nord a declarat că toate cărţile – și cele luate, precum și cele date la schimb- vor fi preluate de librăria care a donat cărţile. “Noi ne gândeam să le donăm bibliotecilor, pentru că, fiind vechi, librăria nu are cum să le pună în vânzare”, a mai spus Fekete Roland.


„Book Exchange” este un proiect demarat de Uniunea Studenților din România, în cadrul festivalului studențesc UniFEST. Manifestarea are loc anual, la nivel național în 17 orașe, simultan, în mai multe direcții: sport, educație, divertisment, sănătate și cultură. Book Exchange a fost unul dintre proiectele culturale.  

Un articol scris de Cristina Ungurean

Ultimele Stiri
abonare newsletter