Actualitate

Cifre oficiale. 65000 de participanți vineri la Bonțida. „Cea mai intensă zi de până acum"

Un rockstar adevărat trăiește energia publicului din mijlocul mulțimii. Au demonstrat-o cei de Twenty One Pilots, care și-au încheiat turneul european vineri seară, cu un show la înălțime marca Electric Castle - „festivalul cu cel mai cool nume, dintre toate la care am cântat", după cum au declarat chiar artiștii sosiți pentru prima dată în România.

 

Fanii nu s-au lăsat mai prejos, entuziasmul lor amintind faptul că nu există granițe reale între artiști și public atunci când muzica își manifestă puterea de a ne aduce mai aproape unii de ceilalți. 


Toți cei prezenți au savurat în premieră mondială momentul Heathens x Stranger Things, un mash-up devenit viral pe YouTube, pe care spectatorii din întreaga lume și-ar fi dorit să-l urmărească live. Momentul surpriză pregătit de Netflix a deschis show-ul artiștilor care s-au declarat emoționați pentru șansa de a-și cunoaște offline fanii din România. 

Domeniul Bánffy s-a transformat într-un imens ring de dans pentru cei peste 65.000 de participanți care au trăit experiența #EC8 în cea de-a treia și cea mai intensă zi de până acum. Inima festivalului a continuat să bată la scena principală, acolo unde Enter Shikari s-au întors după 6 ani, aruncând publicul în extaz cu un performance exploziv. „Dansează de parcă nu te-ar vedea nimeni!", i-au încurat artiștii pe toți cei prezenți la scena principală. „Aveți grijă unii de ceilalți", au mai adăugat aceștia, după ce le-au dedicat cele mai romantice versuri din repertoriul lor membrilor comunității LGBT+ de pretutindeni. 


CITEȘTE ȘI:

Prima reacție a organizatorilor Electric Castle după nebunia cozilor. Se renunță la îmbarcarea cu prioritate. „Atât ne permite infrastructura"

Piesa lui Aurel Tămaș „Nu-i român ca ardeleanu”, cântată la trompetă de twenty one pilots

Lacrimi, emoții, nebunie. twenty one pilots, pentru prima dată în România, la Electric Castle

Ultimele Stiri
abonare newsletter