Actualitate

Începe Târgul de la Negreni. VEZI sfaturile polițiștilor și RUTE ALTERNATIVE

Joi este prima zi a Târgului de toamnă de la Negreni, iar polițiștii clujeni îi asigură pe participanți că vor fi prezenți la fața locului pentru siguranța acestora și prevenirea oricăror incidente.

Începe Târgul de la Negreni. FOTO: IPJ Cluj Începe Târgul de la Negreni. FOTO: IPJ Cluj

 

 


Începând de joi și până duminică, la încheierea Târgului de toamnă de la Negreni, polițiștii de ordine publică, rutieri, de investigații criminale sau investigarea ciminalității economice, alături de jandarmi, se vor afla pe raza comunei Negreni și în zona desfășurării evenimentului.

 


„În cadrul acțiunilor se urmărește combaterea faptelor antisociale, a furturilor din genți, buzunare, bagaje, prevenirea unor posibile situații de tulburare a ordinii și liniștii publice și verificări pe linia activităților economice, pentru combaterea evaziunii fiscale, precum și a comerţului ilicit”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

De asemenea, a fost suplimentat numărul de polițiști rutieri în zonă, fiind așteptat un aflux mare de persoane, iar valorile de trafic înspre comuna Negreni se vor intensifica. 


„Pentru reducerea riscului rutier, conducătorii auto sunt sfătuiţi să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să permită oprirea în condiţii de siguranţă, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze din timp la schimbarea benzii, să nu oprească în mod nejustificat. Pietonii sunt sfătuiți să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor”, mai transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Rute alternative

  • În cazul parcurgerii traseului Cluj-Napoca – Oradea sau invers, recomandăm următoarea rută alternativă de deplasare: Cluj-Napoca – Zalău – Nuşfalău - Aleşd / Aleşd – Nuşfalău – Zalău – Cluj-Napoca;
  • Dacă vă deplasați pe Autostrada Transilvania, recomandăm ca din localitatea Gilău să continuaţi pe autostradă până la Nădăşelu şi mai departe spre Zalău – Nuşfalău – Aleşd.

De asemenea, polițiștii îi sfătuiesc pe participanții la târg să manifeste atenție și prudență asupra bunurilor pe care le au asupra lor. 


„Nu se recomandă poziționarea portmoneului în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţie. Banii, actele personale şi cheile locuinței nu trebuie păstrate în același loc. În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră. 

Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale, adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelați SNUAU 112!”, mai arată polițiștii clujeni.

CITEȘTE ȘI:

Cu trenul la faimosul Târg de la Negreni. Mai multe trenuri vor avea opriri suplimentare

Ultimele Stiri
abonare newsletter