Actualitate
Sute de etnici maghiari au participat la un marş în centrul Clujului, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. VIDEO
Sute de etnici maghiari au mărșăluit în centrul orașului Cluj-Napoca miercuri, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Manifestanții au asupra lor steaguri ale Ungariei, iar unii dintre ei sunt îmbrăcați în constume populare.
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni la Cluj-Napoca 2023 / Foto: Facebook captură video - Csoma Botond
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a adus o atmosferă de sărbătoare în municipiul Cluj-Napoca miercuri, 15 martie. Sute de etnici maghiari au mărșăluit în centrul orașului cu steaguri ale Ungariei.
Pe traseu, aceștia au intonat cântece în maghiară. Câţiva dintre ei s-au îmbrăcat în constume populare maghiare, iar alții au cântat la vioare.
Programul evenimentelor din acest an, dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, este unul mai restrâns în contextul în care zonele obișnuite pentru desfășurarea evenimentelor cu caracter socio-cultural prilejuite de această zi sunt prinse în prezent în proiecte de reamenajare și modernizare desfășurate de autoritățile locale. Acesta este cazul străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente.
Încând cu ora 13 a avut loc o adunare și un marș către ceremonia centrală, locul întâlnirii fiind Institutul de Teologie Protestantă din Piața Avram Iancu. De la ora 14:00 este prevăzută o slujbă ecumenică în Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail”, urmată de la ora 15 de ceremonia centrală, care include discursuri și momente artistice, programată în Piața Unirii, în fața grupului statuar Matia Corvin.
Oficial nu se vor depune coroane de flori decât la plăcuța care amintește de generalul Bem din timpul Revoluției din 1848-1849, de pe Bulevardul Eroilor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: