Actualitate
Forțele Aeriene Române au escortat două avioane rusești în afara spațiului aerian NATO
Piloții militari români au înregistrat, vineri, prima misiune de interceptare cu avioanele de vânătoare F-16 în Țările Baltice a două avioane rusești care au fost escortate în afara spațiului aerian NATO.
Două avioane rusești, interceptate de Forțele Aeriene Române în spațiul NATO
La mijlocul lunii trecute, o dronă americană MQ-9 Reaper, care decolase de la o bază aeriană din România (Câmpia Turzii, Cluj) pentru a efectua o misiune de recunoaștere, a fost doborâtă de Rusia deasupra Mării Negre.
Prima misiune de interceptare a avioanelor de vânătoare F-16 românești în Țările Baltice
La numai șase zile de la preluarea misiunii de Poliție Aeriană întărită sub comandă NATO în Țările Baltice, vineri, două avioane de luptă F-16 ale detașamentului „Carpathian Vipers” au fost alertate de Centrul de operații aeriene NATO din Uedem, Germania.
Două aeronave neidentificate au fost detectate zburând deasupra apelor internaționale din zona de responsabilitate a NATO.
În conformitate cu procedurile standard, avioanele F-16 românești au fost alertate pentru a clarifica situația aeriană.
După interceptare, aeronavele au fost identificate ca fiind două Suhoi Su-27 Flanker, aparținând Federației Ruse.
„Îndeplinirea cu succes a primei interceptări din cadrul misiunii de Poliție Aeriană întărită în Țările Baltice, confirmă nivelul ridicat al capacității de luptă al militarilor detașamentului „Carpathian Vipers” și capacitatea Forțelor Aeriene Române de a disloca și întrebuința aeronavele F-16 în misiuni NATO”, a declarat comandantul detașamentului, comandor Cosmin Vlad.
Avioanele rusești au fost escortate în siguranță până la ieșirea din zona de responsabilitate a Alianței, informează, sâmbătă, Forțele Aeriene Române
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: