Actualitate
Fraudă de 30 de milioane de euro anchetată de Parchetul European. Percheziții în Cluj și în sudul Franței
Zeci de percheziții domiciliare efectuate marți în Cluj și alte localități din țară, dar și în Franța, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene de 30 de milioane de euro.
Percheziții într-un dosar de fraudă cu fonduri europene de 30 de milioane de euro/Foto: Poliția Română
Patruzeci de percheziții domiciliare, în mai multe locații din România și Franța, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare, cu privire la bănuiala de fraudă care ar implica fonduri europene și naționale, în valoare de peste 30 de milioane de euro, au fost realizate marți de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul European (EPPO) din București.
„În cauză, este investigată o metodă de a furniza scrisori de garanție false, beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potențialelor daune”, informează Poliția Română.
În România, perchezițiile au fost efectuate în București, Alba, Arad, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș și Olt.
De asemenea, se efectuează percheziții și în Roquebrune-Cap-Martin, în sudul Franței.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanțare UE, ar fi fost emise mai multe scrisori de garanție de către bănci fictive sau entități financiare, care nu ar fi dispus de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.
În special, o bancă fictivă, care ar opera în Insulele Comore, ar fi emis scrisori de garanție prin care ar fi asigurat autorităților publice din România plata unor sume, în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro, mai arată sursa citată.
În mod similar, instituțiile financiare, care ar opera în Cehia, Letonia și Spania, ar fi emis scrisori de garanție pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru și fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: