Actualitate

Incendiu la o casă din comuna Vad. Două anexe și acoperișul, cuprinse de flăcări

Pompierii clujeni intervin duminică dimineață pentru stingerea unui incendiu ce a curpins o casă și două anexe din localitatea Cetan, comuna Vad.

Incendiu o casă din comuna Vad. FOTO: ISU Cluj Incendiu o casă din comuna Vad. FOTO: ISU Cluj

 

 


UPDATE: Incendiul a pornit de la o butelie.

 


„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu care a afectat o casă și mai multe anexe gospodărești în localitatea Cetan, comuna Vad. Apelul de urgență a venit în jurul orei 08:18, iar la misiune au luat parte trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 300 de mp. De asemenea, flăcările s-au extins la patru anexe gospodărești, de dimensiuni diferite. Cumulat, acestea aveau aproximativ 200 de mp. În paralel cu realizarea dispozitivelor de stingere, echipajele s-au străduit să limiteze extinderea focului și la o casă învecinată. Drept urmare, de la casa învecinată pagubele se rezumă doar la două geamuri și la porțiuni mici din acoperiș. O femeie de 77 de ani a suferit un atac de panică și a fost evaluată de echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spații închise. Cu alte cuvinte, incendiul a izbucnit atunci când proprietarul a încercat să aprindă o butelie care a produs o flamă foarte mare. Două dintre autospeciale au revenit la subunitate, un echipaj fiind în continuare dislocat pentru a verifica existența unor focare ascunse”, a transmis ISU Cluj.

Știre inițială


Tragedie în dimineața de Rusalii. Acoperișul unui case, dar și două anexe gospodărești din localitatea Cetan, comuna Vad, au fost cuprinse de flăcări.

Pompierii clujeni au intervenit cu trei autospeciale pentru lichidarea flăcărilor, a transmis  ISU Cluj.


„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un incendiu care se manifestă la două anexe gospodărești și la acoperișul unei case din localitatea Cetan, comuna Vad. Până acum nu sunt anunțate persoane care să solicite îngrijiri medicale. Acționăm la fața locului cu trei autospeciale cu apă și spumă. Intervenția este în dinamică”, a transmis ISU Cluj.

Ulterior, reprezentanții ISU Cluj au arătat că incendiul a fost stins. O femeie care a suferit atac de panică a fost evaluată de paramedicii SMURD. Din fericire, nu există alte probleme.


„Incendiul este în mare lichidat. Pompierii sting ultimele focare, apoi va urma procesul de decopertare a casei. La o primă estimare, suprafața afectată este de aproximativ 300 mp. Nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale”, a arătat ISU Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Incendiu în gara din Iclod. Mai multe traverse de lemn au luat foc

abonare newsletter