Actualitate
Vreme rece și instabilă în majoritatea regiunilor țării. Prognoza meteo pentru Cluj.
Vremea se răcește considerabil, marți, astfel încât maximele nu vor depăși 12 grade, iar în unele zone sunt așteptate ploi și ninsori.
Prognoza meteo pentru marți, 19 martie/Foto: Municipiul Cluj-Napoca Facebook.com
Marți, 19 martie, temperaturile sunt în scădere iar vremea se va răci în cea mai mare parte a țării, astfel că valorile de temperatură se vor situa sub normalul climatologic al datei.
Cerul va fi variabil în regiunile vestice, dar va avea înnorări în restul teritoriului, cu posibile precipitații în zona Transilvaniei iar la munte sunt așteptate ninsori slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -3 și 3 grade.
CITEȘTE ȘI:
Vreme rece în toată ţara, în următoarele zile. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii martie.
În Transilvania, cerul va fi variabil în zona de nord, cu înnorări în restul teritoriului și temperaturi în scădere faţă de ziua precedentă. Sunt posibile precipitații sub formă de ploaie, iar pe alocuri lapoviță.
În Cluj, vremea va fi rece, cu un cer parțial înnorat și cu șanse reduse de precipitații, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă de 0 grade Celsius. Și miercuri, vremea se va menține rece, potrivit prognozei actualizate de meteorologi, însă de joi temperaturile vor începe să crească ușor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: