Actualitate
Contract de 11 milioane de euro, semnat de UMF „Iuliu Hațieganu” pentru modernizarea Clădirii de Anatomie. Imobilul, în lista monumentelor istorice.
Clădirea de Anatomie a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, care face parte din ansamblul Clinicilor Universitare, va fi modernizată în urma unui contract de 11 milioane de euro.
Clădirea de Anatomie a UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, modernizată din bani europeni/Foto: UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca Facebook.com
Clădirea de Anatomie a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj va putea fi reabilitată din fonduri europene, în urma procedurilor de investiție demarate în toamna anului trecut.
Recent, UMF „Iuliu Hațieganu” și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului de modernizare și reabilitare a clădirii Anatomie, situată pe str. Clinicilor nr. 3-5.
CITEȘTE ȘI:
Clădirea de Anatomie a UMF Cluj, de pe strada Clinicilor, reabilitată cu bani europeni
Proiectul va fi implementat în următorii 5 ani și are o valoare totală de peste 11 milioane de euro, din care Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest acordă aproape 6,6 milioane de euro.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate în educație, formare si învățare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu-Hațieganu” Cluj-Napoca, prin efectuarea de lucrări de modernizare, reabilitare și dotare a clădirii Anatomie.
„Clădirea Anatomie este funcțională și face parte din ansamblul Clinicilor Universitare de pe strada Clinicilor, datând din anii 1900-1904, fiind înscrisă in Lista Monumentelor Istorice din anul 2015”, potrivit unui anunț făcut pe pagina de Facebook a UMF „Iuliu Hațieganu”.
Un spațiu cu o însemnătate deosebită pentru studenții mediciniști
În prezent, în această clădire își desfășoară activitatea studenții și cadrele didactice din cadrul Departamentelor de Medicină Legală, Anatomie Patologică și Anatomie Umană.
Este clădirea în care studenții învață anatomia patologică, una dintre cele mai dificile materii, dar atât de importantă pentru cariera medicală și totodată, clădirea în care studenții, la finalul celor 6 ani de studiu, promovează examenul la disciplina de medicină legală.
„Acest loc are o semnificație emoțională deosebită pentru orice student care pășește pe treptele sale încărcate de istorie. Este primul contact al viitorilor medici cu drumul frumos, dar atât de dificil al profesiei, prin cursurile de anatomie și lucrările practice de disecție, care deschid anul I”, potrivit universității clujene de medicină.
Consiliul Județean Cluj a aprobat anul trecut un proiect de hotărâre privind implementarea ivestiției cu finanțare europeană de reabilitare și modernizare a Clădirii de Anatomie a UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: