Actualitate

Atenție la infractori. Campanie de mesaje FALSE în numele ANAF.

Atenţie la infractori. Tentativă de fraudă în numele ANAF.

ANAF atrage atenția asupra unei campanii de mesaje false trimise în numele instituției | Foto: pixabay.com ANAF atrage atenția asupra unei campanii de mesaje false trimise în numele instituției | Foto: pixabay.com

 

 


Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția asupra unei noi campanii de mesaje false transmise în numele instituţiei. 

 


„O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată «lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro.»”, a transmis Agenția Națională de Administrare Fiscală într-un comuniat de presă.

ANAF declară că solicitările sunt trimise de falsificatori sub pretextul unei bune gestionări a „fluxurilor financiare internaționale și de a preveni potențiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate.” Instituția declară că „nu solicită astfel de informații și nici nu intervine în relația  comercială dintre persoanele juridice.”


Conform comunicatului de presă mesajele au fost trimise de pe adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com, adresă care NU aparține de ANAF și care trebuie ignorată când vine vorba de astfel de solicitări.

Articol scris de Aurel-Constantin Bîrliba.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Aveți grijă! Email-uri false, trimise în numele Poliției. Un judecător clujean explică la ce trebuie să fim atenți

ATENȚIE, nu deschideți! Mesaje false transmise pe email în numele ANAF

Ultimele Stiri
abonare newsletter