Actualitate
Bilanțul furtunii de joi, la Cluj-Napoca. Viceprimarul Dan Tarcea: „Arborii au fost culcați la pământ”
Furtuna de joi din Cluj-Napoca a creat pagube serioase. Mai mulți arbori au fost doborâți de vântul puternic în Parcul Feroviarilor, Parcul Central, dar și în cartierele din municipiu.

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a fost prezent vineri, 14 martie, în Parcul Feroviarilor unde a evaluat daunele produse de furtuna de joi.
Dan Tarcea a declarat că șase arbori au fost doborâți de vânt în Parcul Feroviarilor, iar vântul a provocat pagube și în alte cartiere.
„Sunt în Parcul Feroviarilor pentru a evalua situația în urma vântului care a fost ieri am constatat că șase arbori au fost culcați la pământ, iar în acest moment, cei de la Eco Garden sunt prezenți aici pentru a putea securiza cu tutori arborilor care au fost dărâmați. De asemenea, la nivelul municipiului au mai avut încă 7 arbori care au fost rupți, doi sunt în Parcul Mare, iar ceilalți sunt în cartelele Mănăștur, Gheorgheni și Grigorescu”, a transmis viceprimarul Clujului.
535 de arbori au fost plantați în Parcul Feroviarilor
Viceprimarul Dan Tarcea a adăugat că în cadrul procesului de revitalizare al Parcului Feroviarilor au fost plantați 535 de arbori, în plus față de cei deja existenți, și s-au depus eforturi pentru a păstra arborii sănătoși.
„În Parcul Feroviarilor am plantat 535 de arbori maturi în plus față de cei care au fost plantați și am încercat să păstrăm toți arborii care au fost sănătoși. Acest parc este un model de bune practici la nivel european și a fost nominalizat de către o prestigioasă revistă de arhitectură pentru a fi premiat ca și construcția anului 2025”, a spus viceprimarul.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: