Actualitate
Dr. Ciprian Bacilă, noul președinte al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie
Conf. univ. dr. Ciprian Bacilă, director medical al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, a preluat conducerea Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie.

Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie are un nou presedinte, pe conf. univ. dr. Ciprian Bacilă, director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.
Acesta a prezidat Congresul Național de Psihiatrie de la Sibiu, prilej cu care a declarat că, sănătatea mintală a devenit o prioritate în România, mai ales în contextul unei lumi în continuă schimbare şi instabilitate.
„În cadrul congresului, am explorat noi perspective asupra sănătăţii mintale, am discutat despre progresele în diagnostic şi tratament şi ne-am consolidat convingerea că numai prin colaborare putem oferi pacienţilor noştri, cele mai bune îngrijiri. Într-o lume în continuă schimbare şi instabilitate, provocările în domeniul sănătăţii mintale sunt tot mai complexe. Însă împreună, ca specialişti în domeniul sănătăţii mintale, avem puterea de a transforma sistemele, de a combate stigmatizarea şi de a crea un viitor mai bun pentru pacienţi”, a evidenţiat conf. univ. dr. Ciprian Băcilă, preşedintele Congresului Naţional de Psihiatrie.
Potrivit acestuia, societatea „va trebui să ne fie partener şi să înţeleagă că sănătatea mintală a devenit o prioritate în România şi bolnavii psihiatrici nu mai trebuie stigmatizaţi. Tocmai de aceea acordăm o mare atenţie pregătirii viitorilor specialişti, iar în judeţul Sibiu, la Păltiniş, în perioada 20-26 iulie 2025 se va organiza singura scoala de vară de psihofarmacologie din ţară”.

Congresul Naţional de Psihiatrie de la Sibiu a reunit, timp de patru zile (19-22 martie 2025), sute de specialişti din ţară şi din străinătate.
Concluziile manifestării ştiinţifice au fost că psihiatria românească a ajuns la nivelul celei europene şi mondiale, iar tinerii psihiatri sunt talentaţi şi dau speranţă pentru un viitor bun al acestei profesii în România.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: