Actualitate

Notarii cer ca politicienii să nu tot schimbe legile

<p /><br />Notarii din România doresc o practică profesională unitară în domeniu şi nu mai vor ca politicienii să tot schimbe legile.

Preşedintele Camerei Notarilor Publici Cluj, Viorica Moldovan, a declarat, joi, la un seminar profesional, că o nemulţumeşte schimbarea repetată a textelor de lege.
„Scopul acestui seminar este de a asigura o practică profesională unitară, iar prima condiţie este ca actele normative care au legătură cu activitatea notarială să acopere situaţiile în care normele juridice nu sunt întotdeauna clare, concise şi fără echivoc, astfel încât să permită notarului o abordare profesională uniformă la nivel naţional. În condiţiile de azi, când decidenţii schimbă, nu o dată, regulile în timpul jocului, când acte normative inferioare ca forţă juridică modifică texte legale, practica unitară în materie notarială se poate realiza prin pregătire profesională continuă. Mă nemulţumeşte această schimbare permanentă a actelor normative. Sunt situaţii în care se modifică texte de lege în decurs de două - trei luni şi oricât te străduieşti să fii la zi, e imposibil”, a menţionat Viorica Moldovan.
La rândul său, preşedintele Uniunii Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Mănescu, le cere politicienilor să nu mai schimbe atât de des legile.
„Sunt nemulţumit că se schimbă atâtea legi. De ce suntem azi siguri, mâine devin amintire. Aş recomanda politicienilor să se oprească cu aceste modificări legislative dese, pentru că acum, după ce încerci să creezi o practică, degeaba am eu o părere ca notar, dacă instanţele nu ţin cont de ea. Ori dacă mâine vii cu o ordonanţă de urgenţă sau cu alte acte normative şi modifici nu este bine”, a afirmat Dumitru Mănescu.
Circa 200 de notari publici din ţară participă, la Cluj-Napoca, în perioada 14-15 iunie, la seminarul intitulat „Reforma dreptului privat în contextul federalismului juridic european. Notarul public, agent fiduciar al părţilor, instrument de securitate şi stabilitate a raporturilor juridice”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter