Actualitate
Percheziții la fostul preot Cristian Pomohaci, într-un dosar de agresiune sexuală
Percheziții la Cristian Pomohaci, fost preot și cântăreț de muzică populară, într-un dosar de agresiune sexuală.
Percheziții la fostul preot Cristian Pomohaci, într-un dosar de agresiune sexuală|Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Polițiștii mureșeni au efectuat o serie de percheziții domiciliare la cântărețul Cristian Pomohaci, într-un dosar de agresiune sexuală, una dintre locațiile vizate fiind situată în apropierea centrului municipiului Târgu Mureș.
Percheziții la fostul preot Cristian Pomohaci, într-un dosar de agresiune sexuală
Surse din cadrul anchetei susțin că perchezițiile au loc în cadrul unui dosar în care ar fi investigate fapte ce s-ar fi petrecut începând din anul 2022, fiind implicați și minori, notează Agerpres.ro
CITEȘTE ȘI:
Arhiepiscopia Alba Iulia denunță activitatea lui Cristian Pomohaci: „Face slujbe într-un garaj. Îndemnăm credincioșii să nu frecventeze acel locaș”
Asupra lui Cristian Pomohaci au mai planat astfel de acuzații, însă dosarul a fost clasat, iar fostul preot a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan octombrie 2017.
La începutul lunii mai 2026, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a trimis o nouă circulară către toate unitățile de cult privind situația lui Cristian Pomohaci, „având în vedere numeroasele sesizări primite la Centrul eparhial, prin care mai multe persoane se plâng de experiența pe care au avut-o cu fostul preot Cristian Pomohaci”.
„Reiterăm Circulara cu nr. 3802/20.10.2022, prin care aducem la cunoștință tuturor fiilor și fiicelor Eparhiei noastre din județele Alba și Mureș, că susnumitul a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan cu nr. 4/06.10.2017. De asemenea, reamintim că localul din comuna Ernei, județul Mureș, pe care acesta l-a transformat în biserică și mănăstire, unde, atât el, cât și alți pseudopreoți și așa-zise călugărițe, oficiază slujbe după rit ortodox, nu aparține de Biserica Ortodoxă Română.
CITEȘTE ȘI:
Pomohaci SCAPĂ de pușcărie! Dosarul în care fusese cercetat pentru pedofilie a fost CLASAT
Din păcate, domnul Cristian Pomohaci continuă să poarte ilegal uniforma preoțească și veșminte preoțești, inducând în eroare multă lume și chiar îndrăznind să apară îmbrăcat ca preot când se afla într-o călătorie în Țara Sfântă. Ca urmare a acestei situații îngrijorătoare prin care numeroase familii suferă și se destramă și multe suflete se pierd, îndemnăm pe toți credincioșii să nu frecventeze acel loc care nu are binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române și să nu mai solicite domnului Cristian Pomohaci așa-zise «slujbe» sau «dezlegări» și nici să contribuie financiar la diferitele «colecte» care se fac acolo”, se arăta în acea circulară.
În documentul emis de Arhiepiscopia Alba Iuliei se menționa că instituția nu mai are autoritate canonică asupra lui Cristian Pomohaci, deoarece nu mai este preot, a făcut mai multe demersuri către autoritățile statului pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
