Actualitate

Oman: Manifestanţii blochează intrarea în al doilea port al ţării

Mai multe sute de manifestanţi au blocat luni accesul rutier spre portul Sohar, al doilea ca mărime din sultanatul Oman, situat la 200 km nord de capitala Muscat, relatează AFP, conform Agerpres.

Manifestanţii, în număr de 700-800, au confiscat mai multe camioane, cu ajutorul cărora au blocat intrarea în port.

Portul se află la circa 20 km de centrul oraşului, ocupat de sâmbătă de protestatari, care s-au confruntat duminică cu poliţia. Cel puţin o persoană a murit în urma violenţelor.

Manifestanţii cer, între altele, judecarea tuturor miniştrilor pentru corupţie, eliminarea impozitelor şi taxelor pe îngrijirea medicală.

Ei şi-au anunţat intenţia de a continua protestul până la satisfacerea revendicărilor, şi au format comitete populare pentru a-şi asigura aprovizionarea şi protecţia.

Potrivit corespondentului AFP, poliţia nu era prezentă la locul protestului, supravegheat însă de un elicopter.

Ultimele Stiri
abonare newsletter