Actualitate

Bucureştiul, invitat de OMS în Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/25/bucuresti.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Capitala României a fost invitată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa (European Healthy Cities Network), care cuprinde peste 90 de oraşe din 30 de ţări.</strong>


Invitaţia de a aduce Bucureştiul în European Healthy Cities Network i-a fost adresată primarului general Sorin Oprescu, vineri, de către dr. Agis Tsouros, director al Direcţiei pentru Politici şi Guvernare în Domeniul Sănătăţii şi Bunăstării din OMS, cu prilejul unei întâlniri avute de Oprescu, în capitala Danemarcei, cu membrii Biroului Organizaţiei din Copenhaga, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă, de Primăria Capitalei.
Mulţumind pentru invitaţa adresată, Oprescu a declarat, potrivit sursei citate, că prin aderarea la această reţea europeană, municipalitatea bucureşteană va urmări, totodată, să asigure cadrul necesar dezvoltării bunelor practici la nivelul specialiştilor în domeniul sănătăţii, creându-se astfel premisele unui sistem de prevenţie eficient.
Unul dintre obiectivele European Healthy Cities Network este acela de a plasa sănătatea pe un loc principal al agendei administraţiei oraşelor în domeniile social şi politic, rezultatul final fiind accelerarea procesului de dezvoltare a societăţii în domeniul sănătăţii, se mai arată în comunicat.
„În condiţiile în care viitorul oricărei societăţi îl reprezintă generaţia tânără, iar acesta nu poate fi gândit cu o populaţie bolnavă sau needucată, am convingerea că rolul prevenţiei şi al educaţiei timpurii rămâne unul primordial“, a mai spus Sorin Oprescu, citat în comunicat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter