Actualitate

Companiile de plăţi şi birourile de credit ar putea verifica clienţii folosind Facebook şi Twitter

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/08/06-facebook.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Birourile de credit şi companiile de plăţi testează utilizarea reţelelor de socializare, precum Facebook, Pinterest şi Twitter, pentru verificarea de informaţii despre clienţi, inclusiv identitatea sau bonitatea acesteia.

Companiile Equifax, PayPal şi Intuit au început teste pentru a determina dacă reţelele de socializare pot fi folosite la verificarea identităţii unui client, iar în unele cazuri pentru a detecta dacă acesta minte referitor la situaţia financiară, potrivit Bloomberg.


Utilizatorii de Facebook şi Twitter fac publice în fiecare zi detalii personale. Acestea se dovedesc utile la probarea de informaţii chiar în decizii de acordare a unor împrumuturi şi contribuie astfel la detectarea fraudelor, care au costat anul trecut retailerii online din SUA 3,5 miliarde de dolari, potrivit companiei CyberSource.

Companiile pot accesa doar informaţii publice sau pe care persoanele vizate aleg să le facă accesibile. Mulţi tineri permit, însă, vizualizara liberă a unor părţi a profilurilor de pe Facebook sau a conturilor de pe Twitter şi LinkedIn.


Odată cu expansiunea achiziţiilor prin intermediul internetului, tot mai mulţi hoţi încearcă să intercepteze tranzacţiile online, să fure informaţii transmise în acest proces sau să păcălească cumpărători să trimită bani unor firme fantomă.

Chiar dacă verificările online ajută companiile să combată înşelătoriile, aceste practici cresc îngrijorarea în rândul consumatorilor şi asociaţiilor pentru protejarea dreptului la viaţă privată, care afirmă că site-urile nu fac suficient pentru a proteja datele utilizatorilor.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter