Actualitate
Patriarhia nu a primit nicio cerere de slujire a unor călugări de la Athos la Penitenciarul Rahova
<p><strong>Patriarhia Română nu a primit nicio cerere scrisă din partea unor călugări de la Muntele Athos pentru oficierea unei slujbe la biserica Penitenciarului Rahova, iar orice solicitare de acest fel trebuie trimisă cu mai mult timp înainte, a declarat sâmbătă, pentru Mediafax, preotul Constantin Stoica.
"Nici la Patriarhia Română şi nici la Arhiepiscopia Bucureştilor nu a fost înregistrată o astfel de cerere. Orice preot, chiar şi monah care intenţionează să slujească într-o biserică din reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trimite o solicitare scrisă cu mult timp înainte la ANP, potrivit legislaţiei în vigoare şi protocolului dintre Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română", a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica.
El a precizat că cei patru călugări de la Sfântul Munte Athos care au fost sâmbătă la Penitenciarul Rahova pentru a cere informaţii despre procedura pentru acordarea asistenţei religioase în penitenciar sunt, din punct de vede spiritual, în jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice.
Potrivit preotului de la biserica Penitenciarului Rahova, Gigi Becali nu figurează pe lista persoanelor private de libertate care vor participa duminică la Sfânta Liturghie.
Sfântul Munte Athos este republică autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala Karyes. Orice intrare pe Sfântul Munte Athos se face numai cu permisiunea Patriarhului de la Constantinopol.