Actualitate
Becali află astăzi dacă va fi ELIBERAT pentru 3 luni
<p><strong>Gigi Becali a declarat luni, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea lui de întrerupere a executării pedepsei, că familia sa nu are probleme, are bani să se întreţină, iar el nu doreşte să fie "ipocrit", motivul problemelor familiale invocat în solicitare fiind inexistent.
Gigi Becali a fost adus luni, în jurul orei 10.00, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea lui de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare, pe care acesta a început să o execute la 20 mai, după condamnarea în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.
La începutul şedinţei de judecată, avocaţii lui Gigi Becali au depus la instanţă mai multe înscrisuri referitoare la situaţia firmelor omului de afaceri, precum şi la situaţia familială a acestuia.
Procurorul prezent la şedinţă a spus că nu este împotriva documentelor depuse, dar a cerut ca avocaţii lui Gigi Becali să precizeze temeiul în baza căruia este făcută acţiunea de întrerupere a executării pedepsei. Acesta a solicitat ca avocaţii să menţioneze pe care din cazurile prevăzute din articolul 455 este fundamentată cererea de întrerupere a executării pedepsei şi să menţioneze dacă sunt menţinute ca motive şi problemele familiale ale lui Gigi Becali, caz în care se impune efectuarea unei anchete sociale.
Gigi Becali a luat cuvântul în faţa instanţei, arătând că nu doreşte sub nicio formă ca familia lui să fie implicată în vreun fel în judecarea acestei cereri.
Becali a spus că nu vrea să fie "ipocrit" şi să-şi folosească familia ca motiv în cadrul cererii de înterupere a executării pedepsei, astfel că a cerut să fie eliminat motivul problemelor familiale dintre temeiurile juridice în baza cărora a fost fundamentată acţiunea.
Judecătorul a luat act de cererea lui Gigi Becali, a arătat că nu se mai impune efectuarea unei anchete sociale în acest context, iar la cererea procurorului a suspendat judecarea cauzei până la ora 12.00, pentru ca reprezentantul Parchetului să poată studia documentele depuse de avocaţii omului de afaceri.