Actualitate

Consilierii PDL propun o nouă expertiză pentru terenurile de la aeroport

Consilierii judeţeni ai PDL spun că nu vor vota astăzi proiectul de hotărâre privind exproprierile terenurilor situate pe amplasamentul viitoarei piste de 3500 metri şi propun să se facă o nouă expertiză.

"Noi nu vom fi părtaşi aici, nu are decât USL-ul să-şi asume aceste ilegalităţi, ne vom abţine de vot şi mai mult vom veni şi cu o soluţie constructivă care nu împiedică termenele privind finalizarea lucrărilor la aeroport”, a spus Alexandru Coroian, liderul consilierilor judeţeni ai PDL.

Pentru a se vota proiectul de hotărâre depus de Consiliul Judeţean privind sumele cu care vor fi despăgubiţi proprietarii terenurilor de lângă pistă sunt necesare 2/3 din voturile consilierilor judeţeni.


„Avem o problemă de legalitate si moralitate, considerăm că procedura de evaluare a terenurilor pentru  expropriere a fost total compromisă de actualul Executiv. Noi nu dorim să fim părtaşi la această ilegalitate, rezultatul acestei evaluări este unul discutabil. Pentru că dacă ne uităm pe preţurile care se oferă celor expropriaţi sunt de-a dreptul derizorii. Avem teren în Cluj unde sunt preţuri mai mici decât jumătatea unui covrig, ei vor să exproprieze cu 40 de bani metrul pătrat. Şi un covrig costă un leu. Din acest punct de vedere noi  considerăm că a fost compromisă atât procedura cât şi rezultatul evaluării. Nu a existat o cerere de ofertă, o selecţie de ofertă, nici măcar un ordin de  începere  a acestei evaluări. Noi propunem să se facă o nouă expertiză. Lucrările de la aeroport vor continua, acestea nu se vor opri, este o propunere rezonabilă, e soluţia cea mai corectă, iar rezultatul noii expertize va fi adus din nou în plenul CJ. Solicităm ca această nouă procedură de evaluare să se facă în cele mai bune condiţii ale legalităţii. Nu dorim blocare acestui proiect, însă dorim ca lucurile să se desfăşoare legal, iar oamenii să fie despăgubiţi la o justă valoare”, a mai spus liderul consilierilor judeţeni ai PDL.

Pentru continuarea lucrărilor de construire a noii piste de decolare-aterizare a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca s-a procedat la expropriere pentru cauză de utilitate publică a mai multor terenuri aflate pe traseul acestui obiectiv de investiții, pe etape, în conformitate cu calendarul de derulare al lucrărilor. La această dată se efectuează exproprierile aferente etapei a II-a.


Aproximativ 100 de persoane, locuitori din Someşeni şi Apahida, au protestat marţi în faţa Consiliului Judeţean Cluj, afectaţi de proiectul de extindere al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Ei spun că sumele pe care urmează să le primească cu titlu de despăgubire sunt foarte mici.

Pentru cele 93 de parcele situate pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost stabilit preţul de 68,70 lei/mp pentru intravilan arabil şi 8,80 lei/mp în cazul în care terenul e extravilan arabil, iar pentru parcela aflată în extravilanul comunei Apahida a fost stabilită o valoare de 0,40 lei/mp.


CJ Cluj este în procedură de expropriere a 94 de parcele, suma alocată fiind de 22 de milioane de lei. În iunie, când a venit în vizită la Cluj, vicepremierul Liviu Dragnea s-a declarat supărat şi îngrijorat de modul în care CJ Cluj a gestionat lucrările la pista de 2.100 de metri a aeroportului. Dragnea declara că nu a fost informat de reprezentanţii CJ Cluj asupra existenţei unor probleme legate de exproprierile de terenuri şi de finanţarea lucrării.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter