Actualitate

Primul avion SMURD, achiziţionat din impozitul de 2%, va zbura din 15 iulie

Primul avion SMURD care a fost achiziţionat din 2%, în valoare de peste 1 milion de euro, va intra în activitate din 15 iulie, aeronava purtând numele medicului Monica Cordaş care a decedat într-o misiune în 2003.

Ceremonia de inaugurare a avionului a avut loc vineri pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa "Aurel Vlaicu", în prezenţa premierului Victor Ponta, ministrului de Interne Radu Stroe, ministrului Apărării Mircea Duşă şi secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, potrivit Mediafax.ro.

În cadrul ceremoniei a fost ţinut şi un moment de reculegere în memoria sublocotenentului post-mortem Boitan Gabriel, care, în cursul zilei de joi, şi-a pierdut viaţa la Feteşti, în timp ce intervenea pentru salvarea a două vieţi omeneşti.


Raed Arafat a explicat că aeronava medicală a fost achiziţionată de către Fundaţia pentru SMURD, din sumele strânse ca urmare a redirecţionării de către populaţie a 2% din impozitul pe venit, cât şi din donaţii şi sponsorizări. Începând cu 28 iunie, în baza unui contract de sponsorizare, avionul medical a fost trecut în patrimoniul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Avionul va asigura îmbunătăţirea calităţii medicinei de urgenţă prespitalicească, contribuind, astfel, la creşterea capacităţii de intervenţie şi micşorarea timpilor de răspuns în cazul urgenţelor civile.

Etichete: raed arafat
abonare newsletter