Actualitate

GALERIE FOTO- VIDEO Companiile clujene au înfrumuseţat spaţiile verzi din oraş

15 spații verzi din oraș au fost amenajate și întreținute de companii și firme care își desfășoară activitatea în Cluj-Napoca. Investiția pentru spațiile verzi se ridică la aproximativ 65.000 euro.

În urma unui protocol de colaborare încheiat în luna martie între Primăria Cluj-Napoca și companiile clujene, 15 companii s-au înscris proiect pentru adoptarea unor spații verzi. “Acest proiect se dorește să devină unul de tradiție, prin care companiile clujene sunt invitate să adopte un spațiu verde și să îl întrețină pe cheltuială proprie. Nu sunt puține aceste firme și au demonstrat că nu le este indiferent locul în care își desfășoară activitatea”, a declarat primarul Emil Boc.

 Cele 15 firme care s-au înscris deja în acest program au adoptat spații verzi din oraș următoarele zone: sensul giratoriu de pe Calea Turzii, Piața Avram Iancu (Deloitte), sensul giratoriu de la podul IRA, statuia Horea, Cloșca și Crișan (E.On România), zona verde Baba Novac (ISDC), sensul giratoriu Piața Mărăști (KIAT), sensul giratoriu de pe strada Fabricii cu strada Călan (Regia de Termoficare), sensul giratoriu de pe bulevardul Nicolae Titulescu cu strada Septimiu Albini (Rosal), sensul giratoriu Observatorului cu strada Lunii (Servinstal Import Export SRL), triunghiul de la intersecția Calea Turzii cu strada Avram Iancu (Sykes), sensul giratoriu bulevardul Nicolae Titulescu cu strada Liviu Rebreanu (Școala Internațională), Piața Cipariu (TSC Development), triunghi Calvaria (voluntarii din proiectul Verdeață Isteață).


Aceste spații vor fi întreținute în permanență de către Rosal.

Investiția se ridică la aproximativ 65.000 euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter