Actualitate

Primăria ignoră de 4 luni podul Traian. Până la repararea lui ar putea sosi iarna

Timp de trei luni de când o bătrână a fost la un pas să cadă în Someș după ce o bucată din trotuarul de pe podul Someș i s-a rupt sub picioare Primăria Cluj-Napoca nu a făcut nimic pentru a repara podul. Au fost puse doar câteva bucăți de tablă pe trotuar.

Incidentul din această dimineață când podul Traian pur și simplu s-a rupt pe o parte a pus autoritățile locale pe jar. Reprezentanții Primăriei au promis că vor repara podul cât mai curând posibil. Situația creată a dat și motiv de critică la adresa primarului opoziției din Consiliul Local. “Cu zece zile în urmă, am atras atenția Primăriei Cluj-Napoca și asupra altor poduri din oraş care au devenit pericol public pentru pietoni. Tot atunci, am amintit din nou de situaţia de la podul Traian care a fost pur şi simplu ignorată de autorităţile locale, deşi am fost aproape de o tragedie ca urmare a stării degradate a trotuarelor destinate pietonilor. Răspunsul primăriei: vorbe goale, nicio faptă concretă”, au declarat reprezentanții PNL Cluj-Napoca.

Potrivit acestora, Primăria promite acum că va repara cât mai repede podul. “Acum însă, într-o situaţie disperată, municipalitatea a anunţat că reabilitarea podului va fi pe ordinea de zi a Consiliului Local, la următoarea sedință. Asta la mai bine de patru luni de zile de la primul incident. Singura problemă este că procedurile de achiziţie publică pot dura câteva luni aşa că va mai dura până la demararea propriu-zisă a lucrărilor”, au mai spus reprezentanții PNL Cluj-Napoca.