Actualitate

Înmormântarea lui Cioabă dă peste cap traficul din Sibiu. Mai multe străzi vor fi închise pentru trecerea cortegiului funerar

Traficul în unele zone din municipiul Sibiu va fi restricţionat timp de trei zile şi închis complet, vineri, pentru o oră, pentru a permite priveghiul, respectiv deplasarea cortegiului la înmormântarea autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă.

Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Sibiu a avizat, miercuri, desfăşurarea manifestărilor publice cu ocazia ceremoniilor funerare organizate pentru Florin Cioabă în perioada 21 - 23 august, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sibiu, de miercuri, de la ora 17.00, şi până vineri, la ora 8.00, va fi restricţiona traficul pe o singură bandă de circulaţie pe Şoseaua Alba Iulia, unde locuieşte familia Cioabă, iar participanţii la priveghi pot staţiona atât pe banda de circulaţie delimitată, cât şi pe trotuar şi pot folosi trecerile de pietoni pentru a traversa.


Reprezentanţii Primăriei Sibiu mai spun că vineri, la ora 13.00, va începe deplasarea cortegiului funerar, de acasă, pe traseul: Şoseaua Alba Iulia nr. 46 (locuinţa familiei Cioabă - n. r.) - strada Grâului (cu oprire la Biserica Penticostală, unde slujea Florin Cioabă) - Şoseaua Alba Iulia (pe o singură bandă de mers) - urcare spre strada Andrei Şaguna (banda întâi de circulaţie şi trotuarul aflate pe partea opusă sediului Prefecturii Sibiu) - Piaţa Unirii (o singură bandă) - Calea Dumbrăvii (sensul de mers până la Cimitirul Municipal Sibiu va fi închis circulaţiei rutiere, pe tronsoane: sens giratoriu Bulevardul Vasile Milea - sens giratoriu Mihai Viteazu şi sens giratoriu Mihai Viteazu - Cimitirul Municipal Sibiu) - Cimitirul Municipal Sibiu.

Circulaţia rutieră va fi deviată, cu variante de ocolire pe străzile adiacente.


La funeraliile lui Florin Cioabă va participa și preşedintele Traian Băsescu, cu care Florin Cioabă a avut o "relaţie specială".

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter