Actualitate

10 străzi din centru și Zorilor rămân duminică fără gaz

E.ON Gaz Distribuţie a finalizat lucrările de investiţii pe strada Republicii din municipiul Cluj-Napoca. Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente, pe mai multe străzi din această zonă va fi oprită alimentarea cu gaz duminică dimineața.

Mai multe străzi din centru și Zorilor rămân fără gaz Mai multe străzi din centru și Zorilor rămân fără gaz

Străzile pe care va fi sistată alimentarea cu gaz duminică, 25 august începând cu ora 9.00 sunt: Republicii, Observatorului (zona cuprinsă între Calea Turzii şi Republicii), Rene Descartes, Şoimului, Ceahlău (zona cuprinsă între Republicii şi Cireşilor), Alexandru Borza, Ion Creangă, Piaţa Lucian Blaga, Victor Babeş şi str. Neagră.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora  20.00.


Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:


0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

abonare newsletter